Caracteristici ale reprezentarilor sociale
Willem Doise, Augusto Palmonari
1. O notiune cheie pentru psihologia sociala
Cine deschide un manual de psihologie sociala nu poate fi decat uimit de diversitatea domeniilor pe care acesta le trateaza. Capitole diferite se refera la studiul opiniilor, la atitudini, la luari de decizii, la procesele de socializare, la relatiile între grupuri, la comportamentele agresive, la dinamica influentei sociale etc. Fiecare dintre aceste domenii a dat nastere unor elaborari teoretice particulare, o sarcina importanta pentru psihologii sociali contemporani fiind aceea de a lucra la o îmbinare sau o articulare a acestor abordari teoretice diferite (v. Doise, 1982). Studiul reprezentarilor sociale nu are drept scop adaugarea unui nou domeniu celor pe care psihologii sociali le exploreaza deja, ci incearca sa gaseasca ceea ce este comun în aceste domenii diferite, aparent separate si juxtapuse. Studiul reprezentarilor sociale ar trebui sa ajunga la o organizare de ansamblu a domeniilor studiate de catre psihologia sociala; el ar trebui sa aduca psihologiei sociale o notiune care ar juca rolul pe care l-au avut notiunile de geneza si de dezvoltare în psihologia copilului.
Reprezentarile sociale constituie un obiect de studiu, obiect dotat cu o realitate proprie neîmprumutata de la alte stiinte, capabil deci sa se constituie într-un punct solid pe care sa se sprijine dezvoltarea psihologiei sociale.
Pe ce se bazeaza aceasta teza?
Toate interactiunile umane, fie ca se consuma între doi indivizi sau doua grupuri, presupun asemenea reprezentari. Tocmai acest fapt le face specifice. intotdeauna si pretutindeni, cand ne întalnim, cand intram în contact cu alte persoane, cu lucrurile, vehiculam anumite asteptari, un anume continut mental corespunzand unor judecati si unei cunoasteri a grupurilor, a persoanelor si a lucrurilor în cauza. Daca neglijam aceasta realitate, nu vom studia decat schimburile, actiunile si reactiunile elementare, prea putin bogate. Daca psihologia sociala vrea sa fie ceea ce pretinde ca este, adica o stiinta a interactiunilor, reprezentarile sociale trebuie sa constituie centrul ei de interes. Daca largim perspectiva si privim societatea în ansamblul ei sau, cel putin, pe grupuri foarte mari, nu putem evita sa punem problema ideologiei. in actele cele mai simple, ca si în cele mai solemne, ale vietii de zi cu zi, convingerile politice, morale si religioase au o importanta considerabila si constanta, de evidenta încat ar putea parea naturala.
Cand un profesor examineaza un student sau cand un student judeca un profesor, cautand sa sesizeze sensul profund al vorbelor acestuia, cand un cetatean se adreseaza unui om politic sau încearca sa-i descifreze intentiile, cand aflam ca în viata urbana, asa cum este ea organizata, copiii si batranii singuri nu prea au loc, nu realizam doar un act tehnic izolat, ci ne raportam în toate aceste cazuri la o viziune asupra lumii.
Toate acestea sunt cunoscute. Dar, daca nu se tine cont de ele, nu vom obtine decat un rezultat partial si artificial, asa cum s-a întîmplat în psihologia sociala în cazul a numeroase cercetari cu privire la atitudini si prejudecati. In domeniul atatde vast si de problematic al ideologiei, reprezentarile sociale se raporteaza la ceea ce are ea mai concret si mai usor sesizabil, atatdin punct de vedere cognitiv, cat si din punctul de vedere al influentei sale asupra comportamentului.
O ideologie traieste prin forta sistemului conceptual, quasi-logic, care o sustine; reprezentarea sociala nu are aceasta structura sistematica, este oarecum constituita din blocuri conceptuale diverse, legate între ele în diferite moduri.
O ideologie presupune un aparat care sa o apere si sa-i pastreze ortodoxia, în timp ce reprezentarea sociala nu are asa ceva. De aceea, lumea ideologiei este o lume mai stabila, reificata, în timp ce universul reprezentarilor este mai difuz, mobil, mereu schimbator. Ideologia este un fenomen social prea vast (datorita puternicei component teoretice care o caracterizeaza si a puternicului aspect de legitimare interna de care dispune) si prea plin de semnificatii deja elaborate pentru a putea fi obiect de studiu doar pentru psihologia sociala; pe de alta parte, constructii ipotetice ca atitudinea, atribuirea, prejudecata sunt prea slabe si fragmentare pentru a constitui un obiect complet si efectiv al unei discipline stiintifice. Reprezentarile sociale au o incontestabila existenta reala, de acelasi ordin ca limbajul, banii, starile psihice de buna dispozitie sau de suferinta. Ele prezinta o consistent proprie, ca produse ale actiunii si comunicarii umane. Comune si comunicabile, reprezentarile sociale constituie o parte imposibil de neglijat a universului individual al fiecaruia dintre noi, asa cum a remarcat déjà Mauss (1950) în descrierea rolului important pe care îl joaca reprezentarile sociale în constiinta individuala, existand sub forma de idei, de concepte, de categorii sau de motive, pentru a realiza o practica traditionala, sau sub forma unor sentimente colective si a unor expresii ale emotiilor fixate social.
Cu aceasta, vrem sa spunem ca reprezentarile sociale sunt cumva autonome fata de constiinta individuala. E adevarat ca tocmai indivizii sunt cei care le gîndesc si le produc, dar aceasta se întîmpla în cursul schimburilor, al actelor de cooperare, si nu în mod izolat. Este vorba, deci, despre realitati împartasite. In viata grupurilor, reprezenta rile sociale se deplaseaza, se combina, intra în relatie si se resping, unele dispar, altele sunt elaborate în loc. Fiecare dintre ele poate fi înteleasa si explicata numai plecand de la o alta reprezentare (sau, la limita, de la o teorie sau de la o ideologie) care i-a dat nastere; o reprezentare nu poate fi înteleasa în totalitate plecand numai de la studiul comportamentelor, fie si sociale. .Tipul de fenomene. numite reprezentari colective a fost studiat initial de catre sociologul Durkheim si a jucat un rol foarte important în opera lui (Lukes, 1973).
Moscovici (1976), ca psiholog social, a tratat acelasi tip de fenomene în lucrarea sa asupra reprezentarilor sociale ale psihanalizei, dar într-un mod diferit de acela al fondatorului sociologiei moderne.
Durkheim a privit, într-adevar, reprezentarile colective în mod analog cu categoriile pur logice si invariante ale spiritului în care, în opinia lui, sunt incluse toate modurile de cunoastere. In legatura cu aceasta, Moscovici (1984) atrage atentia asupra faptului ca, daca reprezentarile sociale sunt privite într-un modatatde general, în loc sa devina instrumente euristice, ele devin obstacole în fata cunoasterii articulate a realului. El le priveste mai degraba ca pe un mod specific, particular, de a cunoaste si de a comunica ceea ce se cunoaste; ele ocupa, în aceasta perspectiva, o pozitie speciala între concept, avand drept scop abstragerea unui sens din real, si imagine, reproducand realul în mod concret. Reprezentarile sociale se prezinta întotdeauna cu doua fatete: aceea a imaginii si aceea a semnificatiei, care îsi corespund reciproc; ele fac sa corespunda oricarei imagini un sens si oricarui sens o imagine. Ele constituie o forma particulara a gandirii simbolice, fiind în acelasi timp imagini concrete vizualizate direct si trimiteri la un sistem de raporturi sistematice care dau o semnificatie mai ampla acestor imagini concrete. In acest sens, reprezentarile sociale difera deci, pe de o parte, de sistemele teoretice mai elaborate, ca ideologiile si teoriile stiintifice, si, pe de alta parte, de imagini ca produse imediate ale perceptiei (cf. în aceasta privinta si Barthes).
Mai mult, Durkheim priveste reprezentarile colective în mod static. Moscovici vede în acest aspect un risc grav de blocare a oricarei posibilitati cognitive, cu atat mai mult cu cat reprezentarile sociale la care se raporteaza Durkheim nu sunt cele ale societatilor primitive sau cele conservate în memoria colectiva a popoarelor, ci acelea ale societatii de azi, raportate la domeniul politic, stiintific, uman in care traim actualmente, insuficient de îndepartate în timp pentru a le considera drept traditii. Din aceasta perspectiva, ne gandim mai ales la formele dinamice, cu character mobil si circulant, care se transforma cu o relativa facilitate. Se poate spune ca ele leaga existenta abstracta a cunoasterii si a credintelor noastre de existenta noastra curenta, de indivizi sociali. Cum vom vedea, Moscovici propune în legatura cu acest subiect o analiza detaliata a raporturilor absolut particulare între sistemele de comunicare si reprezentarile sociale.
In sectiunea urmatoare a acestui capitol, ne vom baza deci, în primul rand, pe lucrarea lui Moscovici (1976), ce trateaza despre reprezentarile sociale ale psihanalizei, pentru a arata cum se modifica aceste reprezentari cand sunt actualizate în raporturi de comunicare diferite. Vom descrie apoi caracteristicile mai generale ale reprezentarilor sociale, servindu-ne, în principal, de aceeasi lucrare. Intr-o a patra sectiune vom prezenta rezultatele celor mai recente cercetari asupra legaturilor dintre reprezentare si profesionalizare.
2. Presa franceza si psihanaliza
Studiul reprezentarile sociale revine întotdeauna la punerea în relatie a caracteristicilor raporturilor simbolice din interiorul si dintre grupurile sociale. Este ceea ce a facut Moscovici pentru reprezentarile sociale ale psihanalizei în diferite organe ale presei franceze de la începutul anilor. Au fost studiate trei tipuri de publicatii: presa militanta apropiata de Partidul Comunist, presa emanata de Biserica catolica si ziarele de mare tiraj. Aceste trei sectoare ale presei franceze nu întretineau acelasi tip de raporturi cu cititorii si cu mediul lor social si cultural. Sa schitam pe scurt cele trei modalitati de raportare care le disting.
