J. Young (2003) introduce termenul de scheme dezadaptative timpurii şi le defineşte ca fiind teme largi cu privire la sine şi propriile relaţii cu ceilalţi, ce se dezvoltă în copilărie, se elaborează pe parcursul vieţii şi sunt disfuncţionale.
Caracteristicile acestor scheme dezadaptative timpurii sunt:
- Se dezvoltă în copilărie ca rezultat al interacţiunii dintre temperamentul înnăscut şi experienţele negative de zi cu zi ce apar în relaţia copilului cu persoanele apropiate;
- Sunt responsabile pentru generarea unui distres emotional puternic, conduc la consecinţe defavorabile persoanei sau celor din jurul său;
- Împiedică dezvoltarea autonomiei, exprimării proprii, acceptării şi a bunei interrelaţionări;
- Sunt convingeri bazale, patternuri adânc înrădăcinate, teme centrale ale sinelui şi autoperpetuate;
- Sunt activate de evenimentele zilnice relevante schemei sau de o parte biologică.
Chestionarul presupune ca subiecţii să evalueze pe o scală Likert de 6 puncte cât de bine îi descrie fiecare item în parte: (1 = total neadevărat; 2 = de cele mai multe ori neadevărat; 3 = într-o oarecare măsurǎ mai mult adevărat decât neadevărat; 4 = moderat adevărat; 5 = de cele mai multe ori adevărat; 6 = mă descrie perfect).
Scala are o fidelitate foarte bună, s-a obţinut un ά Cronbach = 0,96.
Au fost identificate optsprezece scheme grupate în cinci categorii, numite domenii ale schemelor, fiecare dintre cele cinci categorii reprezintând o componentă importantă a nevoilor pe care un copil le are.
Primul domeniu este reprezentat de separare şi respingere şi constă în expectanţa că nu vor fi satisfăcute nevoile de securitate, siguranţă, îngrijire, empatie şi acceptare. Acest prim domeniu este compus din cinci scheme:
- Abandon / instabilitate (AB) – sentimentul că cei apropiaţi nu vor putea să ne ofere susţinerea emoţională de care avem nevoie, să ne protejeze, pentru că ei la rândul lor sunt emoţional instabili, nu sunt prezenţi, vor muri iminent sau ne vor părăsi pentru altcineva.
- Neîncredere / abuz (MA) – credinţa că într-un final tot vom fi înşelati, că ceilalţi abuzează de noi, ne umilesc sau ne mint. Acest rău facut de ceilalţi este perceput ca intenţionat.
- Deprivare emotionala (ED) – ceilalţi nu ne oferă dragostea necesară. Existǎ trei forme majore de deprivare emoţională: a) deprivarea de îngrijire; b) deprivarea de empatie (absenta înţelegerii); c) neoferirea protecţiei.
- Deficienţă / ruşine (DS) – sentimentul că nu suntem de valoare, suntem răi, nedoriţi, inferiori sau incapabili în anumite aspecte importante ale vieţii, iar daca acest lucru se vede nu vom mai fi iubiţi de ceilalţi.
- Izolare socialã / înstrăinare (SI) – senzaţia de izolare faţă de restul lumii, că suntem diferiţi de alţii şi că nu putem face parte dintr-un grup.
Al doilea domeniu este cel al slabei autonomii şi performanţe şi se referă la propria capacitate de a supravieţui şi funcţiona independent. Reprezentative pentru acest domeniu sunt următoarele scheme:
- Dependenţã / incompetenţã (DI) – credinţa că suntem incapabili de a ne îndeplini bine responsabilităţile zilnice fără un sprijin considerabil din partea celorlalţi. Se manifestă neajutorarea.
- Vulnerabilitatea la rǎu şi boalǎ (VH) – frica exagerată de catastrofe iminente ce pot să ni se întâmple oricând şi nu le putem preveni. Această frică poate apărea în legatură cu diferite boli de care ne putem îmbolnăvi, cu diferite probleme emoţionale grave sau alte catastrofe externe.
- Protecţionism / sine nedezvoltat (EM) – o relaţie de apropiere şi o implicaţie emoţională exagerată cu una dintre persoanele apropiate (deseori părinţii), relaţie care împiedică dezvoltarea propriei identităţi şi a relaţionării sociale. Persoanele care manifestă această schemă sunt persoane fără un scop, care nu ştiu pentru ce trăiesc.
- Eşec (FA) – blamarea de sine, convingerea că nu este capabil să facă ceva bine, că inevitabil va greşi, va eşua în autorealizare, că e prost, cu un statut social scăzut, mai puţin de succes ca ceilalţi.
Al treilea domeniu conţine scheme cu privire la limite defectuoase şi constă în incapacitatea sau stabilirea cu deficienţă a limitelor interne, a responsabilităţilor faţă de altul, a scopurilor pe temen lung. Acest domeniu este caracterizat de douǎ scheme:
- Revendicare / grandiozitate (ET) – credinţa că suntem superiori altor oameni, revendicăm drepturi şi privilegii speciale, regula reciprocităţii nu funcţionează în acest caz. Un sens exagerat al superiorităţii se manifestǎ cu scopul de a obţine control şi putere.
- Autocontrol / auto-disciplină insuficientă (IS) – dificultatea de a fi controlat, disciplinat în obţinerea scopurilor.
Dependenţa de alţii este cel de-al patrulea domeniu, iar schemele componente constau în focalizarea excesivă pe satisfacerea dorinţelor, nevoilor altora în detrimentul satisfacerii propriilor dorinţe şi nevoi, acest lucru realizându-se pentru a câştiga dragostea şi aprobarea celor din jur. Schemele acestui domeniu sunt:
- Subjugarea (SB) – supunerea excesivă controlului celorlalţi, de obicei pentru a evita furia, părăsirea sau alte represalii. Are două forme principale: subjugarea nevoilor şi subjugarea emoţiilor (în special cea a furiei).
- Sacrificiul propriu (SS) – fixarea excesivă asupra satisfacerii voluntare a nevoilor zilnice ale celorlalti cu propriile noastre costuri pentru a evita sentimentul de a fi egoist, pentru a menţine relaţia cu acea persoană.
- Cǎutarea aprobării / recunoaşterii (AS) – căutarea exagerată a aprobării, recunoaşterii sau atenţiei celorlalţi, fapt ce împiedicǎ dezvoltarea identităţii de sine. Stima de sine este dependentă de reacţia celorlalţi.
Cel de al cincilea domeniu este dat de hipervigilenţă şi inhibiţie – sentimentele, impulsurile, alegerile spontane sunt împiedicate a se exprima, persoana nu-şi rezervă dreptul de a fi fericit. Sanătatea, relaţiile apropiate au de suferit în urma acestu fapt. Schemele sunt:
· Negativism / pasivitate (NP) – aspectele negative ale vieţii sunt exagerat conturate, subliniate, scoase la iveală, maximizate, în timp ce evenimentele optimiste sunt minimalizate.
· Inhibiţie emoţională (EI) – inhibarea acţiunilor, a sentimentelor, a comunicării spontane pentru a evita dezaprobarea celorlalţi, sentimentul de ruşine şi de pierdere a controlului asupra propriilor impulsuri. Cele mai întâlnite arii de inhibiţie ar fi: inhibarea furiei şi agresivităţii; inhibarea impulsurilor pozitive; dificultatea în exprimarea vulnerabilităţii; excesivǎ invocare a raţionalităţii şi eliminarea emoţionalului.
· Standarde nerealiste / hipercriticism (US) – credinţa că trebuie să atingem nişte standarde interiorizate foarte ridicate de comportament şi performanţă cu scopul de a evita critica. Aceste standarde nerealiste pot apărea sub forma perfecţionismului, reguli rigide de tipul “trebuie”, nemulţumirea că mai multe s-ar fi putut realiza.
· Pedepsirea (PU) – convingerea că oamenii ar trebui aspru criticaţi pentru greşelile lor. Implică tendinţa de a fi furios, intolerant, punitiv şi nerăbdător cu acei oameni ce nu satisfac propriile noastre expectanţe sau standarde. Greşelile sunt uitate cu greutate, nu se ţine seama de natura failibilă a omului.
Motivul pentru care am apelat la acest instrument este acela de a evidenţia faptul că toxicomanii prezintă multe credinţe iraţionale, credinţe ce se formează în copilărie şi care le influenţează mai apoi întreaga viaţă.
