Janet L. Wolfe, Material pus la dispozitie de Institutul Albert Elis www.albertellis.org
Bill şi Sandy au stat liniştiţi în living şi au citit timp de o oră. Când vine ora de culcare, Sandy spune sarcastic: “Dumnezeule, dar ştiu că am avut o seară nemaipomenită, intimă împreună – ca de obicei!” Bill este înmărmurit, dar în loc să rişte cu picătura care ar umple paharul se pregăteşte repede de culcare, se întoarce cu spatele şi adoarme, în timp ce Sandy se mai foieşte preţ de o oră, simţindu-se furioasă şi deprimată.
Monologul interior al lui Sandy
Nu-şi mai împărtăşeşte cu mine experienţele; s-a plictisit de căsnicia noastră. Ştie cât de supărată sunt că nu mai vorbim aşa cum obişnuiam şi nici nu-i pasă. Şi trebuie neapărat să hotărâm ce facem în vacanţă. Relaţia asta pare să nu mai aibă scăpare!
Monologul interior al lui Bill
Dumnezeule, şi eu care credeam că a fost grozav ca eu şi Sandy să petrecem o seară atât de relaxantă, fiecare făcând ce-i place. Şi măcar o dată nu m-a mai bătut la cap cu planurile de vacanţă. Nu-mi vine să cred că a trebuit să strice ea totul cu chestia aia pe care o repetă mereu că “nu comunicăm niciodată”. Ce vrea de la mine?
ACEST CUPLU VORBEŞTE DOUĂ LIMBI DIFERITE? Bill consideră că exigenţele lui Sandy îi lezează independenţa şi individualitatea; Sandy consideră că nevoia lui Bill de a fi singur înseamnă de fapt dorinţa lui de a nu mai fi căsătorit cu ea. El se teme să nu fie acaparat total, ea se teme de abandon. Amândoi sunt mânioşi şi răniţi, iar în seara următoare Bill ar putea simţi anxietate în legătură cu momentul său de “relaxare” după muncă, pe când Sandy va fi şi mai deprimată de deteriorarea relaţiei. În ziua următoare, când Sandy spune că după părerea ei cămaşa nu se potriveşte cu restul ţinutei, Bill spune: “Scuteşte-mă”, continuând amândoi lanţul mâniei şi al suferinţei. Această lipsă de comunicare poate exista în orice relaţie de tip sex-dragoste, între prieteni sau membrii unei familii. Dat fiind că majoritatea relaţiilor de tip sex-dragoste sunt între bărbaţi şi femei, este important să căutăm mesajele diferite de la sex la sex, căci în acestea vom găsi mare parte din materia primă a multor credinţe iraţionale care stau la baza dificultăţilor într-o relaţie.
Femeile De la o vârstă fragedă fetelor li se spune că trebuie să fie drăguţe şi amabile, că nu trebuie să fie prea îndrăzneţe şi că pentru a fi fericite şi pentru a fi bune de ceva au nevoie de un bărbat. Ele îşi irosesc energia în relaţii nefericite (suferind adesea abuzuri fizice), pentru că au tendinţa să vadă în relaţia de tip sex-dragoste împlinirea existenţială şi simt anxietate şi depresie extremă atunci când nu au un partener sau când acesta nu comunică cu ele aşa cum şi-ar dori. În schimb, ele pot avea o serie de atitudini anormale, ca de exemplu proasta dispoziţie, pasivitatea, dorinţa de a părea altfel decât sunt în realitate, neglijarea altor aspecte importante ale vieţii lor (serviciul sau alte interese). Dacă se hotărăsc să se îndepărteze de acest rol şi să fie mai îndrăzneţe sau să decidă să trăiască fără un bărbat alături, atunci ele sunt considerate “căţele”, “femei care castrează”, “lesbiene” etc.Bărbaţii În timp ce fetiţele hrănesc păpuşile şi îşi împărtăşesc sentimentele şi gândurile, băieţii se războiesc sau se angajează în tot felul de lupte. Băieţii învaţă devreme ce înseamnă masculinitatea: că nu trebuie să facă nimic ce ar putea fi “feminin”, ca de exemplu împărtăşirea sentimentelor, slăbiciune, compasiune, teamă sau suferinţă. Dacă afişează astfel de atitudini, atunci ei sunt catalogaţi drept “pămpălăi", “homosexuali”, “fetiţe” şi alţi termeni înjositori care îi asociază cu trăsaturile “femeieşti”. Masculinitatea presupune ca el să fie un “stejar de nedoborât”, i.e. să fie în acţiune, independent, să aibă control, să câştige mulţi bani, şi să fie foarte atent să lase să se vadă că nu este în stare să rezolve orice situaţie.
Chiar dacă în continuare nu vă place comportamentul partenerului (partenerei), ţineţi minte că aveţi de ales. Eliberat(ă) de propria tulburare provocată de atitudine partenerului (partenerei), încetaţi să vă mai concentraţi doar asupra încercării de a-l (o) schimba şi puteţi să vă implicaţi în alte activităţi. Îi spuneti partenerului (partenerei) că sunteţi mereu alături de el/ea, dar dacă vedeţi că este deprimat, furios, stresat sau nervos, încurajaţi-l să apeleze la ajutor psihologic specializat.
Să recunoaştem: Relaţiile nu sunt uşoare! Dar dacă alegi să rămâi în relaţia ta, fii pregătit(ă) să depui mult efort pentru a nu fi tulburată, în timp ce îl (o) încurajezi cu calm pe partener(ă) să facă acelaşi lucru. De-a lungul anilor, am fost profund impresionată de imensa capacitate a oamenilor de a-şi folosi aceste abilităţi pentru a duce o viaţă fericită – pentru ei înşişi şi alături de ceilalţi.
Această broşură este un fragment din Ce să faci când pe el îl doare capul: reînnoirea dorinţei şi a intimităţii într-o relaţie, de Janet L. Wolfe, Dr. (Penguin, 1993).
