Cum se manifesta frica?

Rolul fricii este adaptativ, practic pregateste organismul pentru raspunsul adecvat. Acest proces de pregatire implica aparitia unor modificari: organice, expresive si de conduita.

Modificari organice

- cresterea presiunii sanguine si accelerarea pulsului;

- cresterea fluxului sanguin spre creier, inima, plamani si o descrestere a lui in vasele care iriga organele digestive, ca efect al contractarii acestor vase;

- tensiunea musculara este foarte pronuntata in muschii gatului;

- hipertonicitate musculara;

- zbarlirea parului, vizibil mai ales la animale;

- secretia salivara descreste si apare senzatia de uscaciune a gurii;

- cresc secretiile lacrimale si sudoripare (transpiratie rece);

- se modifica compozitia chimica si hormonala a sangelui sub aspectul continutului de adrenalina, zahar si al echilibrului acid-baza;

- apare tremurul stomacului si a intregului corp;

- trebuinta frecventa de a urina;

- dureri de stomacdin cauza hormonilor stresului.

Aceste modificari ajuta la mobilizarea energiei organismului pentru lupta sau fuga, in functie de cum a fost evaluata situatia.

Conduita emotional

Reactiile exterioare observabile au un caracter predominant reflex-neconditionat. Totusi, conduita emotionala variaza si de cele mai multe ori este adoptata o forma care corespunde contextului social, educatiei, varstei. In grupurile de tip “gasca”, “banda”, a-ti masca frica este un principiu de onoare, si uneori de supravietuire. La polul opus, femeile si copiii nu considera exteriorizarea fricii ca fiind un semn de slabiciune, asa ca se vor manifesta conform situatiei, uneori chiar mai exagerat (mai ales in cazul copiilor).

S-a constatat ca persoanele care-si ascund frica au in sange o cantitate mai mare de zahar decat cele care si-o manifesta liber, prin tipete sau agitatie.

Expresiile emotionale

In ultima vreme citirea expresiilor a fost un subiect destul de mult abordat. Daca inainte se credea ca doar intr-o mica masura pot fi identificate emotiile unei persoane, daca aceasta doreste sa le ascunda, in prezent, citirea limbajului nonverbal se poate face cu destul de mare acuratete, bineinteles in urma unui studiu aprofundat a acestora. Expresiile emotionale sunt gesturi si expresii faciale sau vocale. De cele mai multe ori fata, corpul sau vocea ne tradeaza cand ne este frica. In timp ce are loc procesarea informatiei si este evaluat gradul de risc, apar reactiile involuntare. Astfel, sunt transmise semnale dincolo de controlul nostru constient.