Tulburarea borderline se manifesta prin deficiente in relatiile afective cu cei din jur, manie ca sentiment dominant, identitate inconstanta a propriei persoane, depresie caracterizata prin trairi de singuratate si nu prin idei de vinovatie sau de devalorizare (“singuratate depresiva”), impulsivitate, inteleasa ca o trecere rapida, directa sau negandita la acte dintre cele mai diverse, fara aspect violent obligatoriu.
Relatiile interpersonale sunt nesatisfacatoare pentru ca lipseste raspunsul emotional profund, adevarat. Capacitatea de relatie ocazionala sau superficiala este insa buna dar pe masura ce trece timpul se fac simtite tendintele de hiperdependenta, cereri excesive, manipulari, se vadeste lipsa capacitatii de reciprocitate.
Desi suporta greu singuratatea, bolnavii tind sa rupa relatiile ce depasesc o anumita intensitate din teama de a nu avea ulterior de suferit din cauza partenerului si pentru a-si mentine “independenta” afectiva fata de cei din jur.
Afectivitatea bolnavilor borderline este dominata de scindare, ei fiind incapabili de a tolera ambivalenta si de a integra intr-o imagine unica defectele si calitatile inerente naturii umane a celor din jur.
Insertia in realitate, capacitatea de munca sau de relatie sociala cotidiana nu sunt serios afectate. De aceea pacientul nu este perceput drept bolnav de catre cei cu care intra in contacte scurte. Contactele prelungite pot crea impresia vaga a unui anumit “dezechilibru”.
Pot surveni episoade psihotice trecatoare, adesea legate de stres si in principiu reversibile.
Deseori individul nu stie cum este “normal” sau “bine” sa se comporte si nu are repere clare in functie de care sa-si modeleze comportamentul.
In general lipsesc manifestarile somato-vegetative ale depresiei, ideile de vinovatie sau autoacuzare.
Bolnavul nu reuseste sa-si integreze total personalitatea, nu are o identitate de sine constanta, stabila. Este frecventa relatarea lipsei unui tel in viata, senzatia subiectiva de inutilitate a vietii, de a fi format firul existential nu ca urmare a propriilor decizii ci ca o consecinta a hotararior si initiativelor altora sau pur si simplu ca o consecinta a intamplarii.
Deseori bolnavul are un comportament alternativ de cautare si respingere a unor situatii sau persoane.
