Dacă v-aţi pus vreodată una din întrebările de mai jos, puteţi găsi aici o seri de răspunsuri şi îndrumări:
1.Cum se realizaează terapia în familie?
2.Ce înseamnă o familie sănătoasă?
3.Care sunt rolurile membrilor familiei?
4.Ce se înţelege prin independenţa membrilor familiei?
5.Cine e bine să deţină puterea în familie?
6.Ce se înţelege prin comunicare eficientă în cadrul familiei?
Unul dintre scopurile procesului de evaluare este să determine sănătatea sistemului familiei şi pentru asta psihologul trebuie să facă judecăţi de valoare pentru a-şi da seama dacă structura familiei (aceasta fiind clientul) şi procesul său de interacţiune pot atinge armonia dorită. Acest lucru se realizază prin compararea pe care psihologul o face între familie– client şi o familie – model, sau altfel spus după un anumit standard.
Poate vă întrebaţi cum se realizează acest standard. Ei bine, psihologul trebuie să ţină cont în analiza sa, în primul rând, de mediul cultural al locului în care familia locuieşte sau unul cu care familia se identifică.
De-a lungul timpului, în literatura terapiei de familie, s-au realizat mai multe studii asupra familiei sănătoase şi astfel s-a ajuns la împărţirea în funcţii primare şi indicatori ai acestor funcţii; la care voi face referire mai departe.
Astfel s-a ajuns la şase arii generale în funcţionare şi un set de îndrumători descriptivi. Aceştia pot fi folosiţi pentru a compara sănătatea familiei-client cu aceea a unei familii funcţionând optim, obserând şi evaluând familiile-client pentru fiecare dintre cele şase arii, care sunt:
A.Rolurile în familie
B.Exprimarea emoţională
C.Interdependenţă / individualitate
D.Puterea în familie
E.Comunicarea în familie
F.Subsistemele familiei
A. Ce înseamnă să ai un rol în familia din care faci parte? Rolurile sunt modele repetate de comportament individual care servesc scopurilor funcţionale ale vieţii de zi cu zi a familiei. Rolurile segmentează structura familiei şi menţin procesele interacţionale ale acesteia.
Iată câteva roluri optime în familie:1.Existenţa unei diferenţe clare între rolurile de părinte, copil şi soţ.
2.Rolurile pot fi împărţite, inversate sau schimbate, în funcţie de situaţie.
3.Pot fi încercate roluri noi sau pot fi modificate cele vechi.
4.Rolurile asumate de membrii familiei se completează unele pe celelalte.
5.Aceste roluri sunt asemănătoare şi dincolo de situaţie şi membri.
6.Părinţii îşi împart îngrijirea copilului.
B. Exprimarea emoţională se referă la faptul că fiecare familie are un ton emoţional bazat pe receptivitate, astfel membrii familiei îl împărtăşesc. Familiile creează şi norme de reciprocitate care conduc modelele reflexive de expresie emoţională.
Exemple optime de exprimare emoţională în familie:1.Tonul emoţional de ansamblu al familiei este pozitiv.
2.Membrii familiei sunt sensibili unul la sentimentele celuilalt.
3.Regulile pentru exprimarea emoţiilor sunt clare, iar acestea tind să fie spontane.
4.Exprimarea emoţiilor negative este permisă la fel ca şi sensibilitatea faţă de ceilalţi.
5.Importanţa exprimării emoţionale este mare, cu râsete, umor şi căldură evidentă.
6.Ostilitatea deschisă nerezolvată este absentă.
7.Familia tolerează şi încurajează exprimarea unei largi game de sentimente.
C. Interdependenţa / individualitatea se referă la gradul de autonomie sau individualitate acordat individului de către familie:1.Fiecare individ îşi are activităţile sale de recreere sau sociale, separat de ceilalţi.
2.Membrii familiei îşi discută problemele individuale, se înţeleg şi se susţin unul pe celălalt.
3.În familie sunt tolerate sisteme de valori diferite, totuşi valorile centrale privind sexualitatea, banii, religia, etica muncii şi loialitatea familială sunt împărtăşite de toţi membrii.
4.Cooperarea este o valoarea familială mai importantă decât competiţia.
5.Relaţiile cu persoane din afara familiei sunt aprobate atâta timp cât viaţa de zi cu zi a familiei nu este deranjată.
6.Membrii familiei îşi asumă responsabilitatea pentru comportamentul şi sentimentele individuale.
7.Diferenţele de opinie sunt tolerate, iar înţelegerea reciprocă este în mod frecvent rezultatul discuţiilor.
D. Puterea poate fi definită ca gradul de influenţă sau control pe care membrii familiei îl au asupra celorlalţi. Folosirea puterii, precum şi împărţirea sa între membrii familiei este foarte importantă în înţelegera şi schimbarea modelelor de interacţiune nefuncţionale.
Exemple de distribuire optimă a puterii în familie:1.Toată lumea are un cuvânt de spus în deciziile familiei.
2.Membrii familiei caută şi obţin controlul în diverse aspecte ale vieţii de familie, iar ceilalţi membrii se supun acestui control de bună voie.
3.Puterea în familie este centralizată în cuplul părinţilor.
4.Regulile familiale sunt împinse mai mult prin convingere decât prin indimidare sau forţă. Violenţa nu este tolerată.
5.Nu există prea multe comportamente ostile, furioase sau ieşiri necontrolate. Conflictele tind să fie deschise şi sunt rezolvate repede.
6.În afară de părinţi coaliţiile între membrii familiei sunt deschise şi de scurtă durată.
E. Comunicarea înseamnă transmiterea şi receptarea de informaţie verbală şi nonverbală între membrii familiei. Ea include deprinderi în a face schimb de moduri de informare în cadrul sistemului familiei.
Comunicarea în familia funcţionând optim:1.Un mare volum de informaţie transmisă şi receptată apare între membrii familiei.
2.Mesajele verbale şi nonverbale sunt adecvate, iar înţelesul fiecărui mesaj este clar şi deschis.
3.Tăcerea este puţin frecventă, iar familia se confruntă cu o gamă largă de subiecte.
4.Conflictele se rezolvă prin discuţie.
5.Cea mai mare parte a comunicării în familie are un ton pozitiv.
6.Toţi membrii familiei sunt capabili să folosească soluţii de rezolvare a problemelor care încurajează rezolvarea eficientă a conflictelor.
F.Deosebit de importante sunt subsistemele sau subgrupele din familie şi modul cum menţin ele sistemul integral. Tipurile de subsisteme includ grupele părinţilor, soţiilor şi ale copiilor şi alianţele dintre şi între membrii grupelor.
Subsistemele în familie funcţionând optim:1.Graniţele dintre subsitemele părinţilor, soţilor şi copiilor sunt clare.
2.Fiecare îşi îndeplineşte adecavat funcţia.
3.Există puternice legături emoţionale între subsisteme şi indivizii aceluiaşi subsitem.
4.Subsistemul părinţilor conduce familia şi deţine cea mai mare parte a puterii.
5.Indivizii din aceleaşi subsisteme participă la activităţi comune.
6.Coaliţiile dincolo de subsisteme mai apar, dar sunt de scurtă durată.
În terapia familiei se pleacă de la o presupunere conform căreia toate familiile funcţionează aproximativ în acelaşi fel. Desigur, acestea sunt diferite şi trebuie evaluate după tipare cumva diferite de cele menţionate aici, sau altfel spus adaptate la situaţia relă cu care se confruntă membrii familiei – client, dar psihologul nu trebuie să se abată prea mult de la tiparele generale pentru funcţionarea optimă a familiei.
Cuvinte cheie: psiholog, psihologie, psihoterapie, terapie de familie, terapie de cuplu
