Date actuale privind epidemiologia suicidului

Rata mortalităţii prin suicid este greu de estimat spre deosebire de alte condiţii clinice medicale, “datorită factorilor de entropie epidemiologică, în rîndul cărora se înscrie într-un mod mascat, el fiind înregistrat deseori ca un accident care sub aspect etiologic rămâne nedeterminat”. În alte situaţii nu se ştie dacă moartea este cauzată de suicid sau crimă, situaţii foarte adevărat mult mai frecvente faţă de situaţiile în care este dificil de decis dacă decesul a fost suicd sau accident. După Holding si Barraclough printre persoanele ale căror decese sunt înregistrate ca accidentale, multe suferiseră anterior de depresie, sau dependenţă de medicamente sau alcool, astfel prezentând asemănări cu cele care au comis suicid. După McCarthy şi Walsh în Dublin psihiatrii susţin un număr de patru ori mai mare de suicid decât procurorii.În Anglia şi Ţara Galilor cifrele oficiale depind de verdictele exprimate în curţile de justiţie existând o regulă strictă, în sensul că suicidul trebuie dovedit prin probe.În situaţia în care există îndoieli asupra verdictului, cercetările se reiau. În această situaţie, sursa de eroare depinde practic de criteriile legale. În alte ţări sunt folosite criterii mai puţin severe. Pentru motivele mai sus enunţate, unii cercetători încearcă să estimeze rata suicidului prin adunarea cifrelor oficiale pentru suicid, otrăvire accidentală şi cauze nedeterminate. Rata suicidului este influenţată de numeroşi itemi, putând a se descrie o rată globală a suicidului, dar în acelaşi timp, rate diferite în funcţie de fiecare item în parte. Astfel, gradul sociocultural influenţează rata suicidului, dar suicidul poate fi corelat direct în funcţie de sex, vârstă, statut marital, statut profesional, religie, rasă, climă, grad de urbanizare, statut socioeconomic, sănătate fizică si psihică.“Cea mai reprezentativă ancheta efectuată de Organizaţia Mondială a Sanatăţii pe o populaţie de 400 milioane de persoane din 25 de ţări estimează rata medie a suicidului la 18/100000 de locuitori. Abaterile de la acestă medie sunt însă deosebit de mari între diferite ţări ale lumii. Pe plan internaţional ratele suicidare variază de la peste 25/100000 locuitori, în Scandinavia, Elveţia, Germania, Austria, ţările est europene şi Japonia, până la 10/100000 în Spania, Italia, Irlanda, Egipt, Olanda. Suicidul a fost şi este o problemă de sănătate publică, întrucât în ansamblul mortalităţii are o pondere importantă. În S.U.A. sinuciderea este considerată ca a 8-a cauză de deces după: bolile cardiace, cancer, boli cerebro-vasculare, accidente, pneumonie, diabet zaharat şi ciroză hepatică. Studiile privind rata suicidului în funcţie de sex şi vârstă artă că bărbaţii comit suicid într-un număr de peste 3 ori mai mare decât femeile, indiferent de vârstă. Femeile sunt de 3 ori mai predispuse la tentative de suicid. Referindu-se la incidenţa comparativă pe sexe a tentativelor de suicid, observăm că “acest raport nu este constant, ci variabil în funcţie de vârsta: astfel, sub vârsta de 20 de ani, raportul   tentativelor de suicid între femei şi bărbaţi este de 10:1, după care prezintă o scădere continuă, pentru ca numai în decada 41-50 de ani, acest raport să ajungă la 3:1.
În ceea ce priveşte incidenţa cea mai înaltă a suicidului în funcţie de sex, se apreciază că “la bărbaţi frecvenţa maximă a suicidului se întâlneşte după 45 de ani, iar la femei după 55 de ani.” acest fapt evidenţiind, în opinia unor clinicieni, “semnificaţia crizei de la mijlocul vieţii”. Prevalenţa transculturală a suicidului în funcţie de sex rezultă din date care sunt redate în anexe. Se poate observa astfel că în ţări cu valori mari ale ratelor suicidare, cum ar fi Lituania, Estonia,Rusia, raportul sinuciderilor bărbaţi-femei este mult mai mare decât media.Astfel, în 1994, în Lituania, unde rata globală indiferent de sex a fost de 47,3/100.000 loc, bărbaţii au avut o rată de suicid de 87,69/100.000 loc, iar femeile 13,8/100.000 loc (adică 6,35:1). Rate de suicid similare sunt întâlnite în celelalte două ţări enumerate, cu raport bărbaţi-femei mult mai mare de 3:1. Din analiza datelor de mai sus reiese că raportul bărbaţi-femei per ansamblu s-a redus sub 3:1, dar în acelaşi timp s-a redus rata suicidului atât la bărbaţi, cât şi la femei, fiind mai evidentă la bărbaţi. Se observă că raportul suicidului bărbaţi-femei în România este cuprins între 4,5:1, menţinându-se relativ constant în timp. Raportat la mijloacele folosite, s-a observat că rata mai mare a suicidului la bărbaţi este corelată cu faptul că aceştia aleg metode mai violente şi mai sigure (împuşcare, defenestrare), în comparaţie cu femeile, care sunt susceptibile să aleagă ingestia de substanţe psihoactive, sau otravă. “În mod tradiţional se considera că principalele mijloace autolitice sunt traumatice (împuşcare, defenestrare), asfixice (inhalarea de gaze, submersie, spânzurare) şi toxice (ingestia de medicamente). Diferite studii au constatat că, în deceniile trecute, peste 50 % din sinucideri se realizau prin inhalarea de gaze şi strangulare, mijloace care au cedat trepatat locul ingestiei de substanţe medicamentoase.”. Astfel, în zilele noastre, ingestia de medicamente a devenit “mijlocul cel mai frecvent de suicid, fiind consemnat în 30 % din cazurile cercetate”.
Studiile recente privind corelaţia suicidului în funcţie de rasă şi religie contrazic teoria tradiţională conform căreia rata suicidului la albi este dublă faţă de non-albi. S-a constatat că “incidenţa suicidului la negri tinde spre egalizare cu cea întâlnită în rândul albilor”
“Sinuciderea în rândul emigranţilor este mai mare decât în rândul nativilor unei ţări”. Aceasta s-ar putea datora dificultăţilor de inserţie şi adaptare în noul mediu socio-cultural, acesta fiind un aspect important când vorbim de suicidul sociogenic.
În mod tradiţional se consideră că sinuciderile la catolici şi evrei sunt mai scăzute decât la protestanţi. “Astăzi se consideră că afilierea la o anumită religie nu poate fi corelată cu incidenţa suicidului, ci doar gradul integrării religioase ar constitui un indice de corelaţie cu o rată mai scăzută de suicid.” Studiile asupra corelaţiei dintre statutul marital şi rata suicidară consemnează în mod unanim faptul că riscul de suicid pare a fi scăzut de căsătorie şi de prezenţa copiilor, care ar funcţiona chiar ca factori profilactici, prin faptul că omul nu numai că nu este izolat şi singur, ci şi responsabil, atât d epropriul destin cât şi de al altora.Raportat la această idee statutul profesional a constituit un factor de corelaţie sporadic investigat.Totuşi, se ştie că “rata suicidului este mult mai ridicată la cei care nu au o profesie conturată, sau al căror statut profesional nu este suficient de elevat sau asigurat”(G. Ionescu, 1995, p. 161). Modificarea statutului profesional este de asemenea un factor de risc. Dintre ramurile medicale cel mai mare risc suicidar îl prezintă psihiatria urmată de anesteziologie şi oftalmologie, pediatria având unul din riscurile cele mai scăzute.Alte profesiuni asociate cu un risc suicidar crescut sunt cele de muzician, avocat, agent de asigurări.“Nu s-au putut demonstra corelaţii ale suicidului cu clima. Primăvara şi toamna par a aduce o discretă creştere a ratei suicidare şi, contrar opiniei populare, sinuciderile nu cresc în decembrie şi în perioadele de vacanţă.”

Aflati mai multe despre psihoterapie!