Gordon W. Allport a fost considerat unul dintre cei care a făcut din studiul personalităţii o parte respectabilă a psihologiei. Până în 1927, când publica lucrarea să de referinţă „Personalitatea, o interpretare psihologică”, domeniul personalităţii nu a constituit o parte importantă a psihologiei. El a formulat propria teorie cu contribuţii originale, care are în centru conceptul de trăsătură, dar care cuprinde principii şi idei de valoare emise şi în alte abordări. A încercat să trateze întreaga personalitate ca pe o individualitate unică şi dinamică văzând persoana ca acţionând normal, conştient, păstrând controlul asupra majorităţii forţelor care o motivează.
Allport considera că inconştientul influenţează major individul în cazurile patologice sau a disfuncţiilor nervoase, nu şi persoanele normale, că fiinţele umane nu sunt prizonierele conflictelor şi experienţelor trăite în copilărie. Vedea persoana ca fiind ghidată mai mult în prezent şi perspectiva viitorului iar în studiul motivaţiei el nu priveşte spre trecut ci la imaginea de sine din prezent. Apreciază că structura Ego-ului se bazează pe evenimentele şi sentimentele prezentului, ca şi pe anticipări şi planurile de viitor, deci omul este preocupat să îşi conducă propria viaţă. Fiind împotriva tuturor, va insista asupra unicităţii personalităţii, pe care o va defini ca un set de trăsături care ne caracterizează pe fiecare. Nu admite c-ar exista similarităţi funcţionale între copil, adult, normal şi anormal şi nu consideră că nevroticii, copiii sau anormalii pot fi comparaţi cu adulţii normali. În 1961 Allport elaborează conceptul de „simţ al Self-ului” şi pentru că existau multe confuzii în jurul noţiunii de „Self”, a inventat un termen pentru a-l defini, anume cel de „proprium”, care desemnează „modul în care mă simt şi mă cunosc pe mine însumi... Sinele ca obiect al cunoaşterii şi sentimentului” [...] „propria mea percepţie şi concepţie despre Sinele meu”. „Proprium” devine conceptul folosit de Allport pentru Self sau Ego şi el derivă din termenul de proprietate (1961). Proprium va include toate acele aspecte ale personalităţii care sunt distincte şi vitale, totodată pentru viaţa emoţională a individului, elemente unice în persoană care o fac să fie aparte de toate celelalte şi care-i unifică atitudinile, percepţiile şi intenţiile într-un tot unitar.
Allport construieşte o stadialitate a „proprium-ului”, pe care îl vede evoluând în şapte trepte şi împlinind diverse funcţii, până ce individul ajunge la maturitate şi atinge nivelul deplinei dezvoltări. În primele luni de viaţă (5) nu există o delimitare a Eu-lui de celelalte elemente înconjurătoare, „proprium-ul” nu se manifestă şi nu există nici un semn de conştientizare a Sine-lui. Copilul reacţionează în mod reflex-automat, fără conştiinţă de sine (sau simţ al Sine-lui ca intermediar al stimulării şi al răspunsului care-l va da). Primul aspect al dezvoltării „proprium-ului” este „Self-ul corporal” (0,5 – 1 an) când copilul începe să fie conştient de propriul corp, capabil să distingă obiectele pe care le manipulează. Al doilea stadiu definit devine (după 2 ani) „identitatea Sine-lui” („Self-identity”) marcat de un sens al continuităţii identităţii, când copilul învaţă propriul său nume şi ajunge, treptat, să se vadă pe el însuşi ca pe un sine distinct şi continuu. Copilul simte că rămâne aceeaşi persoană în pofida marilor schimbări ivite în creştere. În stadiul trei (3-4 ani) se formează „respectul faţă de Sine”, care se referă la un simţ crescut al mândriei, resimţit în situaţiile în care reuşeşte de unul singur să realizeze anumite lucruri, să exploreze şi să manipuleze mediul. Este un stadiu crucial şi în cazul în care este împiedicată satisfacerea nevoii de explorare şi manipulare obiectuală, copilul se va simţi frustrat, umilit şi mânios. Al patrulea stadiu (4-5-6 ani) marchează „extensia Self-ului”, care implică o creştere, o extensie a percepţiei copilului spre alte obiecte şi oamenii din jurul său şi identificarea unora ca aparţinându-i (spre exemplu: obiectele şi oamenii devin: casa mea, şcoala mea, părinţii mei etc.) „Imaginea de Sine” („Self-image”) se dezvoltă după 5-6 ani şi reprezintă modul în care copilul se vede pe sine şi ar dori să fie perceput. Imaginile actuale sau ideale ale Self-ului încep să se dezvolte în interacţiunea cu părinţii, ulterior şi cu ceilalţi şi fac copilul atent la aşteptările lor, la modul în care este judecat comportamentul său şi dacă satisface sau nu aceste expectanţe. În cel de-al şaselea stadiu (6-12 ani) treptat Self-ul devine un „Eu raţional” („Rational-cooper”) şi se câştigă simţul identităţii, un simţ intern al individualităţii. Copilul conştientizează capacităţile cu care poate rezolva singur problemele, la modul raţional şi logic, apreciat de cei din jur şi cei maturi. Învaţă să judece cu propriile posibilităţi pentru a găsi soluţii, sau inventează strategii şi evaziuni, pentru a preveni rănirea respectului faţă de Sine. Adolescenţa este trăită ca o „criză de identitate” şi apare ca ultim stadiu, în care este reînnoită căutarea „identităţii de Sine” marcând tranziţia către maturitate şi intrarea într-o vârstă a responsabilităţilor prin „străduinţa proprie” („propiate-striving”)
Dar imaginea de sine şi simţul identităţii acum nu sunt destul de ferme pentru a rezista. Vom asista la manifestări ale binecunoscutului spirit de revoltă şi încercări finale de a cuceri autonomia, cât şi o imagine mai clară a identităţii. Personalitatea adultă pe care şi-o doreşte nu este în întregime prezentă în identitate, de aceea persoana îşi formulează planuri de viitor şi alege ocupaţii şi scopuri ideale, proiecţii de imagini ale Sine-lui care să o satisfacă. Reducerea imaginii de Sine şi a aspiraţiilor de largă perspectivă la dimensiunile vieţii va fi o sarcină grea pentru anii din perioada adultă.
„Proprium” devine termenul care unifică aceste şapte aspecte, stări ale individualităţii pe care le simţim şi ne privesc pe fiecare şi care împreună alcătuiesc dimensiunea Eu-lui, aşa cum este el simţit şi cunoscut – Eu-l ca obiect al cunoaşterii de Sine. În ceea ce priveşte evoluţia conceptului de Self, Allport mai defineşte două pattern-uri, modele fundamentale care condiţionează subiectiv şi influenţează funcţionarea şi structurarea personalităţii. Este vorba despre: sentimentul de inferioritate, înţeles în termenii propuşi de Alfred Adler, ca o imagine inadecvată asupra Self-ului, care răneşte respectul de sine câştigat şi, în consecinţă, va declanşa mecanismul compensaţiei şi supracompensaţiei; şi al doilea model – conştiinţa – imagine a Self-ului care include ceea ce ar trebui făcut, strădaniile proprii de a construi noi idealuri care să ne planifice viitorul. Creşterea psihologică pozitivă şi trecerea prin cele şapte stări de evoluţie a Self-ului conduc pe individ la maturitate, specifică adultului normal, autonom, care acţionează raţional şi îşi creează conştient propriul său stil de viaţă. Cândva, când Freud a fost întrebat: Ce a trebui să fie capabilă o persoană matură şi normală să facă? – el a răspuns: „Ar trebui să fie capabilă să iubească şi să muncească”. Richard Cabot, un alt medic, a completat enumerarea lui Freud apreciind că: munca, dragostea, jocul şi veneraţia sunt activităţile prin care trăieşte persoana normală, matură şi sănătoasă. Ca mulţi alţi psihologi şi Allport şi-a pus problema normalităţii, a maturităţii personalităţii şi a formulat într-o manieră proprie criteriile de apreciere. La modul arbitrar, distinge un număr de şase trăsături care caracterizează persoana matură, normală şi sănătoasă: - extensia simţului Eu-lui; - raportarea caldă a Eu-lui la ceilalţi; - autoacceptarea şi securitatea emoţională; - percepţia realistă asupra lumii, abilităţi şi sarcini; - obiectivarea Eu-lui, intuiţie şi umor şi o filozofie unificatoare asupra vieţii.
În ceea ce priveşte creşterea personalităţii şi evoluţia ei către maturitate, Allport, ca şi alţi umanişti, consideră procesul ca fiind susţinut atât din interior cât şi din exterior de ceilalţi oameni cu care individul vine în contact. „Altul” şi „întâlnirea” cu el capătă o semnificaţie deosebită. Când s-a referit la „raportarea caldă a Eu-lui la ceilalţi” (1961) ca trăsătură care caracterizează normalitatea şi maturitatea, Allport vedea necesitatea respectării celuilalt ca „persoană”, condiţie necesară comunicării autentice şi a relaţionării optime interumane. În celalalt nu vede un simplu „nimeni”, ci un Om la fel ca „mine”, la fel de unic şi divers, la fel de liber şi de respectabil, iar întâlnirea cu el îmi oferă posibilitatea de a mă descoperi pe mine însumi.
Repudiază covenţionalismul, considerându-l o barieră care izolează oamenii, un mecanism de autoapărare împotriva unui mediu potenţial agresiv şi propune relaţii de sinceritate şi deschidere totală a omului faţă de „celalalt”, de acceptare şi autenticitate reală.
Afla mai multe despre psihoterapie!
Cuvinte cheie: psiholog, psihoterapie, psihologie practica, Self, Sine, Supraeu, Eu, spirit, studii
