Mulţi părinţi încep să aibă dificultăţi cu copilul lor începând cu vârsta de 3 ani. Până la această vârstă copilul este mai mult dresat decât educat. Dresajul constă în deprinderea insuflată copilului de a îndeplini anumite acţiuni în mod subconştient. Mai târziu, când subconştientul trebuie înlocuit cu conştientul, copilul dificil este greu de educat. El este mofturos, încăpăţânat şi plângăreţ fără motiv real. Deşi este foarte mic şi nu le înţelege pe toate, copilul preşcolar fiind nemulţumit de toate, devine mofturos. La vârsta preşcolară, dificilul are un vocabular mereu repetat: “Nu vreau!”, “Lasă-mă în pace!”, “Te spun lui tata!”. Contrazice la fiecare pas, când mama îi spune “Hai la plimbare!”, el răspunde, “Nu! Mi-e somn!”. Când e chemat la culcare, răspunde: “Nu! Lasă-mă să mă joc!”. La orice încercare a părinţilor de a-i impune vreo mişcare, plânge. Toată ziua e negativist. Are accese de furie în care îşi muşcă mâinile, zgârie pe cei ce vor să-l forţeze să nu mai facă lucruri dezagreabile, strică jucăriile. Ar fi o greşeală educativă ca asupra toanelor lor să se facă doar glume şi să se râdă de el.
Niciodată nu trebuie lăsat un copil preşcolar să comande atitudinea lui, iar părinţii să se supună. Dispreţul şi refuzul de a-i face pe plac sunt mai educative decât bătaia. Copilul negativist se răsfaţă singur. Când familia are musafiri, el vine să se aşeze pe genunchii mamei. În mijlocul conversaţiilor generale, el începe să plângă, cerând să fie culcat căci I s-a făcut somn.
Părinţii îşi pierd curajul şi consultă doctor după doctor. Nu în medicamente îşi vor găsi leacul, ci într-o atitudine raţională, pozitivă. Trebuie ca treptat să se ajungă la o unitate între forma fizică, starea psihică, starea psihică şi inteligenţa unui copil. În faţa toanelor copilului trebuie să se reziste. După autoliniştire să i se explice că părinţii muncesc din greu pentru ca lui să nu-i lipsească nimic. Că s-ar cădea ca el să nu-şi mai necăjească părinţi prin purtările lui, ci să le dea mulţumiri sufleteşti. În linişte copilul este mai sensibil, înţelege sfaturile bine altfel decât atunci când este certat, lovit sau decât în momentele lui de furie.
La 4 ani copilul este apt de a înţelege, dacă i se explică că toate bunătăţile care îi uşurează şi împlinesc viaţa lui sunt nu un rezultat al unei conjuncturi familial deci un rezultat al muncii şi inteligenţei părinţilor.
Să se adauge că părinţii aşteaptă de la el să continue tradiţia de muncă harnică şi cinstită. Exemplele şi mai ales viaţa ordonată a părinţilor pot modifica atitudinile nărăvaşe ale copilului. Comportarea părinţilor faţă de toţi membrii familiei trebuie să pună bazele disciplinei în casă şi autodisciplinei la copil. Să nu i se tolereze obrăznicia, ingratitudinile şi chiar mojiciile (sunt cazuri şi rare!)
Între 4 şi 6 ani copilul este socotit preşcolar. Este vârsta la care copiii încep să frecventeze grădiniţa şi vin în contact cu alţi copii. Trebuie mereu sfătuit să aibă faţă de colegii să o atitudine corectă faţă de educatoare o atitudine respectuoasă şi să asculte de sfaturile ce i se dau. Copilul nu trebuie să fie laş ( să i se explice ce este laşitatea) şi mai egoist, înfumurat. Desigur că familia poate avea o mare influenţă educativă. O familie bine organizată în bine caracterul copilului. Dacă în familie este dezbinare, dacă tatăl nu are destul tact şi este lipsit de autoritate în conducerea familiei, educaţia copilului suferă.
Trebuie să existe un strâns contact între acţiunile părinţilor şi munca instructiv-educativă a educatoarelor grădiniţei. Un copil bine educat este mulţumit de viaţa pe care o duce la el acasă şi în şcoală, fie este recunoscut celor care muncesc pentru ridicarea sa. Fiecare copil trebuie educat să fie mulţumit de ceea ce are şi nu nefericit de ceea ce nu are. Când se urmăreşte educarea unui copil dificil trebuie să se aibă în vedere şi temperamental lui. Alte mijloace trebuie utilizate pentru educarea unui copil impulsiv, care nu îşi poate stăpâni emoţiile şi senzaţiile, şi alte măsuri trebuie luate pentru cei care sunt fără vlagă psihică care nu au încredere în forţele lor intelectuale şi sunt indolenţi, lipsiţi de curaj.
Cei impulsivi trebuie puşi să trăiască într-un mediu cu calm, între oameni ordonaţi cu ore fixe de masă şi culcare, să evite societatea familială zgomotoasă, petrecăreaţă, pusă numai (sau prea mult) pe distracţii ieftine.
Pentru cei descurajaţi şi apatici trebuie aduse modificările de conjunctură. Să se creeze în jurul lor o atmosferă stimulantă, provocându-i la discuţii interesante şi făcându-i să trăiască într-o societate de oameni optimişti, energici, care să fie în stare să canalizeze străduinţele copilului spre un anumit domeniu de activitate. Un temperament greu adaptabil la trăirea de toate zilele este influenţat negativ în ceea ce priveşte posibilităţile psiho-intelectuale ale copilului. Dar forma acestora nu trebuie socotită definitivă, ea se poate remedia. Copiii dificili nu sunt uşor de educat.
Între 5 şi 10 ni copilul dificil este mai greu de condus, este răutăcios şi vrea să-şi impună voinţa, îşi terorizează părinţi, nu mănâncă chiar când îi este foame, pentru ca să o necăjească pe mama lui, simulând că ar fi bolnav. Corpul a crescut , dar esenţa tot răutăcioasă a rămas. E dat la şcoală la 6-7 ani. Când pentru prima oară unul din părinţi îl duce la şcoală, stă de vorbă cu unul din factorii de conducere.
Nu uită să-i spună: “Copilul nostru este nervos. Nu este răutăcios, deşi uneori pare. Are inimă bună. Trebuie ţinut ceva mai mult în hăţuri e foarte sensibil aşa că trebuie să fiţi indulgenţi cu el”. Despre temperamentul lui nesociabil şi nedisciplinat, mama evită să vorbească sperând că şcoala îl va îndrepta.
La 6-7 ani, şcolarul dificil începe să-şi prepare emanciparea. Vine acasă de la şcoală cu întârziere, nu povesteşte părinţilor nimic din cea ce nu-i convine, răspunde răstit, obraznic la întrebările celor din casă. Când pleacă de acasă la un coleg nu vrea să dea nimănui amanuntedespre ceea ce a facut acolo. Când vine acasă, mama îl întreabă timidă: “Unde ai fost?”, el răspunde plictisit: “Unde am avut treabă!”.
La 9-10 ani se crede un personaj puternic. Îşi dă părerea asupra competenţei profesorilor, judecă pe toţi membrii familiei, îşi contrazice părinţii în toate problemele aflate în discuţie. La 11 ani copilul cotat ca dificil este în plină pubertate. Începe vârsta de transformare, în care unii preadolescenţi capătă ciudăţenii, alţii se prefac că le au. La această vârstă mai toţi băieţi sunt , fizic, urâţiti. Ei se uită mereu în oglindă, se cred posesorii unui fizic distins, se autoadmiră. La 14 ani se uită în sus la părinţi, îşi dau aere de savanţi, mai ales dacă ei nu sunt din familie de intelectuali. Mai ales mama îi încurajează aberaţiile, îl laudă în faţa tuturor cunoscuţilor: “Ce mult se cere azi elevilor. Fiul meu este supradotat. El îmi explică lucruri pe care nici nu le pot înţelege.” Elevul se laudă că este invidiat de colegi, doar unii profesori îl nesocotesc din invidie sau din răutate.
Ce greşeli! Părinţii nu trebuie să fie umili în faţa copilului, chiar când situaţia lor intelectuală este modestă. Dacă urmărim biografiile oamenilor celebrii, constatăm că majoritatea lor au provenit din familii de ţărani şi muncitori care au ştiut să-i înveţe pe copii ce rol important joacă munca în viaţă.
Între oamenii iluştri ai căror părinţi cu situaţii materiale modeste, au fost domni şi au reuşit să le dea o educaţie superioară menţionez: Pasteur, Fleming, Pavlov, Gorski, G. Marinescu, G. Coşbuc, I. Creangă, N. Iorga, Michelangelor, Einstain, etc.
Adolescentul rău educat este foarte mândru. Consideră pe fruntaşul şcolii ca pe nişte tocilari proşti. Este sigur de el, îndrăzneţ. Îi plac prietenii flecari şi egoişti. Mama lui îl adoră, îl îndoapă cu bani, dar nu uită să repete: “Să nu afle tata! ...” Adolescentul inrăit îşi dă aere de om emancipat. Părinţii lui cred că rolul lor este să mulţumească băiatului în toate direcţiile. Fiul le pricepe toate slăbiciunile, ştie că ei aprobă tot ce
plănuieşte el şi se lasă antrenat de o fantezie care îl face să se considere om gata format, atotştiutor şi cunoscător în toate. Autoaprecirea ce şi-o face un astfel de copil de multe ori este stimulată şi de replicile
încurajatoare pe care i le dau unii părinţi sau mediul a cărei pregătire în viaţă este sub limita atinsă de copil. Dar şi mai mult este determinată de greşita educaţie pe care i-au dat-o până atunci, căci nu trebuie să uităm că un copil bine educat nu-îi poate permite să judece calităţile intelectuale şi pregătirea profesională a părinţilor, sau să-i interpeleze punându-i în condiţii de inferioritate. În faţa unui copil dificil părinţii să nu apară umili sau modeşti în pretenţii. Să fie îndrumători şi nu timoraţi de pretenţiile lui. Desigur că un asemenea adolescent va imputa părinţilor că sunt depăşiţi şi demodaţi. I se va răspunde că progresul de azi în toate domeniile e bazat pe experienţă şi munca oamenilor din trecut.
Să nu i se permită să tragă o perdea între el şi viaţa reală. Nu este obligatoriu ca părinţii să pretindă de la copil dragoste deosebită, dar au obligaţia să-i ceară să fie respectaţi. După cum un medic trebuie să fie răbdător cu pacienţii săi, un părinte trebuie să fie răbdător cu copilul lui. Zilnic şi mereu trebuie să se amintească copilului rebel, că omul trebuie să fie întotdeauna punctual şi răspunzător în îndeplinirea obligaţiilor şcolare. Trebuie îndemnat să nu fie neglijent cu lucrurile proprii – caiete, cărţi, haine şi încălţăminte. Faţă e colegi trebuie să fie onest şi delicat. Să nu se întovărăşească cu prieteni mincinoşi, laşi şi obraznici. Desigur că în multe cazuri modificarea caracterului se face greu. Dar un defect, oricât ar fi el de accentuat, poate fi lichidat numai prin străduinţe stăruitoare. Trebuie insistat ca rânduiala de fiecare zi să şi-o împlinească cu regularitate. Trebuie observate părţile negative ale copilului dificil şi trebuie activat pentru îndreptarea lor.
Educaţia sportivă poate juca un rol important favorizând disciplinarea şi autodisciplinarea. Un copil puternic din punct de vedere fizic este mai capabil de răbdare, stăpânire de sine şi rezistenţă căci are sistemul nervos mai fortificat. Un copil robust devine mai încrezător în posibilităţile lui, mai curajos şi cu un spirit de hotărâre mai tenace.
Nu există caracter, care sub influenţa unei educaţii bune şi stăpânitoare, să nu poată fi modificat sau needucat dacă părintele ştie cum să se comporte cu un astfel de copil dificil. Cu multă străduinţă şi persistenţă, copilul poate deveni mai maleabil, iar conduita sa în familie şi societate să se schimbe în bine.
Educatorii conştienţi şi răbdători pot avea succese, transformând un copil aspru, grosolan, cu defecte de caracter, în unul delicat, amabil, politicos. Dar ca să ajungă la un asemenea rezultat părinţii trebuie să fie exemple bune pin comportarea lor.
