În studiul de faţă am utilizat analiza genogramei în contextul Terapiei Unificării, aceasta fiind un mod de a lua contact cu harta personală internă dinamică a persoanei aflate în situaţie de criză, prin intermediul reconstituirii istoriei familiale, vizând confruntarea cu Umbra personală şi familială, pentru a cataliza integrarea acelor elemente care devin manifeste în viaţa prezentă a persoanei respective. Obiectivul este de a reface balanţa perturbată (a relaţiilor transgeneraţionale şi a rolurilor neintegrate) prin resemnificare şi iertare, înţelegere superioară a sensurilor şi lecţiilor de viaţă ale indivizilor, din perspectiva lecţiilor de viaţă transgeneraţionale.
I. Introducere
Tema studiată în această cercetare se concentrează pe evidenţierea utilităţii analizei transgeneraţionale în cunoaşterea şi asistarea psihologică a persoanelor aflate în situaţie de criză. Motivaţia alegerii acestei teme o constituie faptul că descoperirea şi conştientizarea sensului spiritual al evoluţiei personale, familiale şi transfamiliale este principala modalitate de sanogeneză psihologică şi socială, de creare, stimulare şi maturizare a fiinţei umane. În cazul prezentat se regăsesc următoarele: identificare cu părintele abandonat în copilărie/contraidentificare cu părintele care părăseşte; abandonul copiilor; proiecţia părintelui pierdut şi/sau abandonat în copilărie; existenţa relaţiilor incestuoase. Experienţele extrem de dureroase sau care lansează mari provocări emoţionale şi cognitive arborelui familial prin membrii săi (timp de mai multe generaţii sau la un moment dat) pot fi considerate puncte critice sau experienţe – limită şi au rolul de a transforma profund destinul transfamilial, catalizând o nouă calitate psihospirituală a persoanelor care-l creează (Mitrofan I., Stoica, D.C., 2005).
II. Metodologie
Scop: utilizarea analizei transgeneraţionale în asistarea psihologică a persoanelor aflate în situaţie de criză în vederea deblocării transfamiliale şi restructurării evoluţiei personale.
Obiective: desprinderea unor legităţi ale dezvoltări psihospirituale a filonului transgeneraţional şi a unor aspecte specifice abordării în situaţie de criză a persoanelor; identificarea patternurilor repetitive şi a scenariilor de viaţă specifice unei familii şi identificarea temei nucleu căreia i se supun acestea; resuscitarea şi dinamizarea terapeutică a informaţiilor şi energiilor blocate sau transmisibile.
Am realizat analiza transgeneraţională având ca suport provocativ genograma. Am utilizat genograma ca un proces explorator, autorevelator, reparator şi autorestructurativ, iar în asistarea persoanelor aflate în situaţie de criză am utilizat noutatea metodologică introdusă de Mitrofan, I. şi Stoica D.C., (2005) referitoare la dimensiunea dramaterapeutică reconstitutivă în demersul de asistare.
III. Rezultate şi discuţii
3.1. Prezentarea cazului, structurarea informaţiilor
A., 10 ani, fiica Elenei, a fost victima infracţiunii de viol, comisă de către verişorul ei D., 20 ani, cu care locuia în aceeaşi casă. Analiza transgeneraţională a acestei familii, având ca suport metodologic genograma, s-a realizat împreună cu mama victimei.
Tatăl Elenei – consumă alcool, era violent, avea multe relaţii extraconjugale, a violat o fată de 18 ani. Mama Elenei – şi-a crescut singură copiii, fiind ajutată de bunicii materni ai Elenei. Se observă la fraţii şi surorile Elenei prezenţa relaţiilor de concubinaj (o singură căsătorie, finalizată cu divorţ), abandonul copiilor de către un părinte prin separare/divorţ, consum de alcool la tată. Femeile din familie Elenei s-au căsătorit cu soţi abuzivi, consumatori de alcool şi infideli, şi-au crescut copiii, fără a divorţa. Bărbaţii din familie sunt violenţi şi infideli, consumă alcool, divorţează lăsând copiii la mamă.
În familie tatălui trei dintre fraţi au avut relaţii finalizate prin divorţ, existând în aceste situaţii şi un abandon al copiilor. Un alt frate a divorţat, lăsând copilul cu mama şi s-a căsătorit cu o femeie divorţată care şi-a lăsat copilul cu tatăl acestuia. Un alt frate, tatăl autorului infracţiunii de viol, a fost căsătorit cu o femeie care consuma alcool şi care l-a părăsit pentru un alt bărbat. D. avea 6 luni când a fost părăsit de mamă. Tatăl acestuia se recăsătoreşte cu o femeie divorţată care are şi ea doi copii (aceştia fiind abandonaţi de tată). În aceste cazuri avem dublu abandon al copiilor (într-un caz abandonul din partea tatălui, iar în celălalt caz, abandonul din partea mamei). Una dintre surorile tatălui a rămas în casa părintească îngrijindu-şi mama, iar cealaltă este asistent maternal, o încercare psihologică de salvare a copiilor abandonaţi.
Soţul, G., a fost dat la casa copilului de la vârsta de 6 ani, deoarece era rău, bătea copiii şi nu învăţa. Sora mai mare are patru fiice care şi-au pierdut tatăl la o vârstă destul de mică, acesta fiind ucis prin bătaie. Este un doliu nerealizat, o moarte neacceptată. Fiica cea mică a plecat de acasă şi a fost primită de familia Elenei, ea având aceeaşi vârstă ca şi soţul acesteia când şi-a pierdut tatăl (6 ani) – o nouă proiecţie a copilului abandonat şi o salvare fantasmatică a lui G. şi a celorlalţi copii abandonaţi din această familie. G. mai are doi fraţi. Preferatul părinţilor şi-a părăsit soţia şi copilul deoarece părinţii acestuia interveneau în relaţia acestora, solicitând ca acesta să le dea lor banii şi nu soţiei. Între mama lui G. şi acest fiu există o relaţie fuzională, o deturnare de la creştere a acestuia.
Mama lui G. are o soră al cărei prim soţ a fost ucis. Cu acesta a avut trei copii, care după pierderea tatălui şi-au pierdut şi mama, aceasta abandonându-i. Aceştia au fost înfiaţi însă de bunicii materni. Avem aici un dublu abandon, din partea ambilor părinţi. Pe lângă pierderea tatălui, care este foarte greu de acceptat şi integrat, copiii nu găsesc sprijinul mamei pentru a depăşi acest eveniment-pierdere, ci din contră sunt abandonaţi şi de aceasta. Aceşti bunici materni sunt cei care l-au căutat şi pe G. la casa copilului pentru a-l îngriji. Aceştia se înţelegeau bine.
Tatăl lui G. este un bărbat violent, care şi-a bătut mama, dar şi pe tatăl vitreg (răzbunare oedipiană – pentru eliminarea concurentului). Apare aici o violenţă excesivă a tatălui lui G. asupra femeilor din familie, o relaţie incestuoasă agresivă cu mătuşa, agresivitate faţă de soţul mamei şi eliminarea acestuia. G. prin comportamentul violent din copilărie i-a dat o şansă părintelui să se confrunte cu propria umbră, dar acesta în faţa unei oglinzi care îi arăta propriul comportament îl respinge. Era un comportament prin identificare cu tatăl, G. Ulterior la casa de copii a devenit un copil blând, cuminte prin contraidentificare cu tatăl şi probabil ca o dorinţă de a fi luat înapoi de părinţii pentru că ar corespunde cererilor acestora.
Victima şi autorul infracţiunii de viol
Triangulaţia persecutor – victimă – salvator identificată până în acest moment în familie ca mijloc de a funcţiona, se repetă din nou într-o formă negativă, patologică: viol – incest, ca o modalitate de a reface unificator triangulaţia soţ – soţie – copil, fără abandonul acestuia din urmă. Din milă, D. a fost luat în casă de familia Elenei, pentru a-l ajuta. Aici a fost îngrijit şi de fiica acesteia, victima infracţiunii de viol. Aceasta se ocupa de gospodărie, călca, spăla haine, făcea mâncare (la fel ca o soţie, mamă). Este posibil, ca D., la nivel inconştient să fi proiectat asupra acesteia imaginea a mamei, nereuşind o integrare în familia fantasmatică proiectată asupra familiei fratelui Elenei, a încercat o recucerire a mamei, o seducere a ei (aşa cum a funcţionat patternul în această familie). O recucerire, seducere fantasmatică a proiecţiei mamei, fiica Elenei, A.A. este un copil care are rol de mamă şi soţie, un copil parental, dar care plânge de fiecare dată când părinţii pleacă de acasă (identificare cu tatăl abandonat de părinţi). În acelaşi timp, prin comportamentul părinţilor de luare în grijă a copiilor abandonaţi de familie, asumându-şi rolul de salvatori ai acestora, şi A. îşi asumă acest rol salvator – parental.
Aceasta este posibil să fi proiectat asupra lui imaginea tatălui. D., la fel ca şi tatăl lui, a fost abandonat de părinţi. A. a crescut auzind povestea de abandon a tatălui. Acesta le povestea mereu copiilor durerea lui de copil abandonat şi plângea în faţa lor. Elena spune: „el a început cu plânsul în familie”, iar ea pentru a compensa acest rol de părinte neputincios, ea joacă rolul de părinte puternic, refăcând polaritatea.
Cei doi copii refac astfel scenariul fantasmatic al familiei, încercând o „reparare” a acestuia (A. în rol de părinte salvează copilul abandonat, proiecţia tatălui ei) şi prin refacerea cuplului oedipian tată – fiică, mamă – fiu (A. – proiecţie a mamei lui D. se lasă sedusă de copil – proiecţie a tatălui lui A.). O încercare de refacere a cuplului, prin salvarea copilului abandonat. Cei doi au aşadar o întâlnire „reparatoare” la nivelul inconştientului, dar din păcate această „reparaţie” este făcută printr-un viol – incest (eveniment negativ).
Apare aici triangulaţia distructivă persecutor – victimă – salvator. D. este victima abandonului mamei (persecutorul), iar A. este salvatorul tatălui – abandonat de părinţi (persecutori). Avem victima şi salvatorul (copiii), persecutorul – părinţii, şi proiecţiile aferente acestei triangulaţii.
3.2. Delimitarea nivelurilor transgeneraţionale
Analiza acestei familii cu ajutorul Elenei a permis identificarea doar a patru generaţii: fiica Elenei, Elena, părinţii Elenei, bunicii Elenei. În cadrul acestor generaţii se observă existenţa unor graniţe difuze: părinţii abandonează copiii, bunicii sau unchii îi înfiază, partenerul salvează pe celălalt partener etc. Se observă existenţa unor roluri confuze şi contaminate: parentificarea bunicilor, copiilor şi mătuşilor, conjugalizarea copiilor, filiatizarea partenerului.
3.3. Identificarea temelor familiale şi analiza sensului existenţial
Roluri – cheie: bunic: parentificat; părinte: emisiv (care abandonează), agresiv, abuziv, puternic – slab; copil: nevrotic (persecutor – victimă – salvator), parental, respins (părăsit), înfiat; partener: fidel – infidel, abuziv – supus, abuzat, dependent – autonom, infantilizat, responsabil – iresponsabil, nevrotic (persecutor – victimă – salvator).
Pattern-uri relaţionale repetitive: în această familie repetiţiile sunt legate de: părinţi care-şi părăsesc copiii (divorţ din cauza violenţei, deces, găsirea unui alt partener), incest, relaţii fuzionale, dependenţă emoţională, consum alcool, violenţă fizică. Polarităţile identificate: blândeţe – agresivitate, dependenţă – autonomie, fidelitate – infidelitate, abandon – înfiere.
Evenimentul – metaforă îl reprezintă abandonul copiilor de către părinţi. Meseriile bărbaţilor sunt în majoritate în domeniul construcţiilor (pentru construcţia caselor, „cuibului” pentru copii), iar femeile sunt casnice sau asistente maternale (pentru înfierea şi îngrijirea copiilor şi a „cuibului”).
Scenariul de viaţă: „Mami, tati de ce mă părăsiţi?” (familia soţului); „Decât să fii cu un soţ abuziv, mai bine te desparţi de el” (familia Elenei).
Tema nucleu: identitate parentală, de sex – rol.
Mecanisme care întreţin manifestarea rolurilor şi a relaţiilor repetitive: identificare cu părintele abandonat în copilărie/ contraidentificare cu părintele care părăseşte; abandonul copiilor; proiecţia părintelui pierdut/abandonat în copilărie; existenţa relaţiilor incestuoase.
3.4. Restructurarea scenariului de viaţă
Scenariul fantasmatic de recâştigare a părintelui pierdut a devenit realitate prin transfigurarea şi materializarea comportamental – relaţională, prin refacerea cuplului parental şi în acelaşi timp cucerirea părintelui pierdut şi salvarea copilului abandonat.
Realizând această călătorie familială împreună cu Elena, aceasta a fost condusă uşor spre o conştientizare a sensului experienţei fantasmatice nevrotice, într-o rescenarizare reparatoare. În această familie s-au repetat pierderile părinţilor ca nişte lecţii despre separare, atrăgând atenţia asupra necesităţii unor travalii de doliu, de separare şi iertare. Această transmisie intergeneraţională, repetiţia patternurilor disfuncţionale ale conduitei emoţionale în generaţii succesive a accentuat disfuncţia la membrii mai tineri, atingând maximum de disfuncţionalitate, prin triangulaţia persecutor – victimă – salvator la membrii care prezintă simptomele (A. şi D.). Au fost necesare travalii de iertare şi ritualuri de separare pentru integrarea umbrei familiale: agresivitate, toxicodependenţă, abandon, relaţii incestuoase.
Reaccesarea emoţiilor, pozitive şi negative, exprimarea acestora, purtarea unor dialoguri cu anumiţi membrii ai familie (tehnica scaunului gol), conştientizarea patten-urilor repetitive au dus la o deblocare emoţională semnificativă. Pentru restructurarea emoţională pozitivă, accesarea resurselor şi pentru o funcţionare mai bună a acestei familii, cazul a fost referit pentru continuarea unei terapii de familie.
3.5. Scenariogeneza
Eveniment – pierdere neacceptată la nivelul unei relaţii fuzionale: pierderea unui părinte sau a ambilor, abandon al copilului. Criză identitară – consecinţele neintegrării acestei pierderi: toxicodependenţa, agresivitate, instabilitate emoţională, fuga de acasă, risc de victimizare, dorinţa de sinucidere, comportament (auto)distructiv. Comportamentul „reparator” consta în transferul sentimentelor şi proiecţia caracteristicilor şi funcţiilor rolului pierdut asupra unui „obiect-ecran” (altă persoană) – autoiluzionare. Comportamentul „reparator” a constat din: înfierea altor copii abandonaţi, parentificarea bunicilor, conjugalizarea copiilor, filiatizarea partenerului. Scenarizarea transfiguratoare nevrotică constă în suprapunerea scenariilor (separare primară neconştientizată – proiecţie obiect–ecran–rol compensator) a creat confuzii de rol, de identitate, de sentimente, de graniţe. Având în vedere că se cunosc doar patru generaţii nu s-a putut identifica repetitivitatea scenariului pe verticală, ci doar pe orizontală. Este foarte posibil, ca această repetitivitate să existe şi pe verticală, iar efectul final să fie tocmai acest viol/incest.
IV. Concluzii
Analiza transgeneraţională a permis identificarea temelor – nucleu a familiei, în jurul cărora sunt constelate evenimentele – metaforă identificate în istoria transgeneraţională. Destabilizarea unui succesor, devenit victimă sau autor al unei infracţiuni, poate crea o şansă nouă de restabilizare a unui filon transfamilial predispus la stagnare sau la disoluţie. Se pot debloca resursele evolutive ale filonului, prin provocări şi încercări menite să faciliteze schimbarea comportamentală, afectivă şi spirituală a unora dintre membrii săi.
Sentimentul final al travaliului de reconstituire şi clarificare integratoare este profund eliberator. Desecretizarea ca şi iertarea şi revalorizarea antecesorilor sau reintegrarea unor „rădăcini” acoperite sau blocate, conduc la transformări personale benefice, la eliberarea unor energii şi resurse creatoare nebănuite.
Cuvinte cheie: psiholog, psihoterapie, psihoterapeut, viol, incest, parinte, copil
Bibliografie
1. Mitrofan I., Stoica, D.C., (2005) – Analiza transgeneraţională în Terapia Unificării (o nouă abordare experienţială a familiei), Editura SPER, Bucureşti.
2. Mitrofan I., Stoica, D.C., (2005) – Genograma ca suport de analiză în Terapia Unificării, Revista de Psihoterapie Experienţială, nr. 28-29, Editura SPER, Bucureşti.
