Funcţiile suicidului sunt:
1. Funcţia “suicid”, aceea de exprimare clară a intenţiei autoagresive. Intenţia autolitică, deşi întotdeauna prezentă, apare uneori într-un mod ascuns încât scapă conştiinţei anturajului şi chiar a subiectului. Este vorba în acest caz de suicidul simptomatic sau incidental, ca expresie a unei pulsiuni puternice care duce la tensionarea subiectului sau tulburarea, chiar peirderea stării de conştiinţă.
2. Funcţia hetero-agresivă, de descărcare a agresivităţii îndreptate împotriva cuiva. Această agresivitate este uneori deliberată, conştientizată şi chiar exprimată: răzbunarea, dorinţa de a crea neplăceri persoanei care face obiectul agresiunii, provocarea de remuşcări. Amalgamul de hetero- şi autoagresivitate este exprimat de sintagma “Mie moartea, ţie doliul!”. S-a cercetat şi mecanismul unei identificări inconştiente cu agresorul.
3. Funcţia de apel, fiind cea mai importantă pentru tentativa de sinucidere. Simţindu-se incapabil să facă faţă singur unei situaţii stresante, subiectul face apel la ajutorul altora prin însăşi actul autolitic. Noţiunea de apel atrage atenţia asupra unei note de demonstrativitate a personalităţii celor în cauză, care destul de des fac parte din categoria personalităţilor de tip histrionic.
4. Funcţia ordalică a fost studiată de Stengel prin analogie cu ritualul ordalic din
antichitate ce presupunea confruntarea cu o încercare-test în faţa membrilor comunităţii şi rezultatul era conceput ca o judecată din partea zeilor. Anumiţi sinucigaşi, consideră autorul, se pun în asemenea condiţii, încât gestul lor poate fi mortal sau nu, în funcţie de intervenţia sau nonintervenţia unor factori aleatori.
5. Reacţia catastrofică surprinde nota de dezadaptativitate şi lipsă de control a comportamentului subiectului, exprimă deznădejdea şi starea de panică în faţa unei situaţii considerate intolerabile. Această reacţie este imprevizibilă şi pentru anturaj şi pentru subiect, actul neavând scop, finalitate, intenţionalitate.
6. Funcţia şantaj intervine frecvent în cazurile de tentativă. Subiectul caută, conştient sau nu, un beneficiu secundar de pe urma actului său. Încărcătura de agresivitate îndreptată către exterior este considerabilă.
7. Funcţia de fugă exprimă incapacitatea subiectului de a face faţă unui pericol, unei situaţii insuportabile. Este o fugă din faţa propriului eu, o alegere a morţii în locul înfruntării situaţiei.
8. Funcţia ludică, de pariu şi întrecere cu moartea poate părea unora destul de provocatoare. După ce prezintă aceste opt funcţii, Doina Cozman face precizarea că cele mai importante sunt: funcţia de fugă, cea de apel şi de şantaj, iar mecanismele hetero- sau autoagresive sunt subordonate celor trei funcţii (mare autoagresivitate; concomitent auto- şi heteroagresivitate; heteroagresivitate). (Doina Cozman, 1999; P. Moron, 1975)
G. Ionescu enumeră următoarele semnificaţii posibile ale suicidului: curmarea singurătăţii, răzbunarea, neacceptarea schimbării radicale a statutului social, soluţie ultimă sau unică la o situaţie intolerabilă, înlăturarea dependenţei, menţinerea onoarei, uşurare de tema de moarte prin iluzia controlabilităţii alegerii momentului morţiI. În funcţie de conţinutul lor, semnificaţiile suicidului pot fi înscrise pe o axă morală ai cărei poli sunt marcaţi de suicidul altruist ce poartă marca sacrificiului de sine şi suicidul egoist care se manifestă în detrimentul sau în opoziţie cu normele grupului social. Este aşa-numitul suicid anomic descris de Durkheim realizat ca urmare a unei pierderi semnificative pentru cel în cauză.
Afla mai multe despre psihoterapie!
Cuvinte cheie: psiholog, psihoterapie, psihologie practica, suicid, studii
