Sarcinile acestei şedinţe
- Acordarea unei şanse pentru persoanele importante din viaţa pacientului să afle mai multe despre tratament
- Analizarea strategiilor prin care aceste persoane îi pot ajuta pe pacienţi să devină şi să rămână abstinenţi
Obiectivele şedinţei
Psihoterapeutul le poate permite pacienţilor să aducă la una sau douǎ şedinţe rude sau prieteni apropiaţi. Scopul prezenţei lor la sedinţe este creşterea sprijinului social. Şedinţele cu persoane importante sunt realizate după un model cognitive-comportamental. Psihoterapeutul trebuie să reţină că obiectivele acestor şedinţe sunt limitate şi nu trebuie să reflecte terapia de cuplu sau de familie. Obiectivele acestei şedinţe sunt:
- Acordarea unei şanse pentru persoanele importante din viata pacientului să afle mai multe despre terapie
- Analizarea strategiilor prin care aceste persoane îi pot ajuta pe pacienţi să devină şi să rămână abstinenţi.
Intervenţii-cheie
Planificarea
Şedinţele care implică persoane importante trebuie planificate în prealabil de către psihoterapeut şi pacienti. Trebuie să se ţină seama de:
- Cine va participa la această şedinţă? În selectarea acelei persoane importante psihoterapeutul şi pacienţii trebuie să se concentreze asupra identificării persoanelor care sunt în stare să-l sprijine pe pacient, dar şi asupra persoanelor care sunt apropiate de pacient (soţie/ soţ, partener, părinţi, surori/ fraţi) şi care nu sunt consumatori. Persoanele importante care consumă nu reprezintă un sprijin substanţial.
- Care sunt obiectivele şedinţei? Dacă persoanelor importante nu li se comunică în mod clar care sunt obiectivele, atunci şedinţa poate deveni o simplă întâlnire între vechile resentimente, în loc să se concentreze asupra schimbărilor în bine.
- Cum poate acea persoană importantă să ofere sprijin? Este recomandabil ca pacienţii să se gândească în perspectivă la tipul de sprijin pe care îl doresc de la acea persoană. Acesta trebuie să fie cât mai clar şi mai concret posibil.
Informarea/ Stabilirea obiectivelor
De obicei, psihoterapeutul începe şedinţa prin salutarea persoanei importante şi lăudarea sprijinului acordat pacientului, oferind câteva reguli esenţiale pentru desfăşurarea şedinţei şi reîntărind obiectivele şedinţei. Mare parte din şedinţă va fi alocată pentru a răspunde întrebărilor legate de terapie. Multe persoane importante văd în aceasta o ocazie de a se plânge şi de a-şi manifesta furia şi neîncrederea faţă de pacient. Ei trebuie lăsaţi să se “descarce”, însă nu prea mult, iar dacă psihoterapeutul manevrează bine situaţia, aceasta poate duce la o creştere a motivaţiei (de exemplu: “Cum aţi vrea să se schimbe X?” sau “Ce vă îngrijorează la consumul de drog al lui X?”). Cu toate acestea, psihoterapeutul nu trebuie să permită critica distrugătoare sau scoaterea în evidenţă a vechilor greşeli. Aceasta se face prin reorientarea pacienţilor şi a persoanelor importante spre obiectivele şedinţei.
“Se pare că consumul de droguri lui X vă îngrijorează de ceva timp; a dăunat material familiei şi simţiţi că nu puteţi avea încredere în el. Aş vrea să vorbim acum despre anumite schimbări pe care aţi dori amândoi să le faceţi, astfel încât X să rămână ‘curat’ şi relaţia dvs. să fie cât mai armonioasă.”
Identificarea strategiilor
Înainte de a analiza cum pot persoanele importante să-i ajute pe pacienţi în eforturile de a deveni abstinenţi, psihoterapeutul trebuie să acorde un timp reiterării modelului terapeutic cognitiv comportamental pentru a stabili cadrul şedinţei. Pacienţii trebuie să descrie modalităţile prin care persoana importantă poate oferi sprijin. Acestea pot fi:
- Transportul la şi de la clinică.
- Să ajute la reducerea drogurilor şi a altor factori care declanşează consumul de substanţe în mediul în care se învârt pacienţii.
- Angajarea în activităţi plăcute ca recompensă pentru seriozitate şi schimbarea comportamentului.
- Să le acorde sprijin şi să vorbească cu ei atunci când simt dorinţa sau se gândesc la droguri.
- Să-i ajute pe pacienţi în concretizarea “planului de a face faţă oricărei situaţii”.
Tema: Pacientul şi persoana importantǎ trebuie să realizeze un contract, prin care fiecare spune ce schimbări doreşte de la celǎlalt.
