Inteligenta emotionala

Dezvoltarea inteligenţei emoţionale inseamna:

  • Să fim cât mai conştienţi de emoţiile pe care le experimentăm în fiecare moment
  • Să ne acceptăm emoţiile aşa cum sunt ele (mai ales pe cele negative şi dureroase)
  • Să învăţăm să ne exprimăm emoţiile în mod adecvat, fără să ne lăsăm conduşi de ele
  • Să păstrăm contactul cu propriile emoţii chiar dacă mediul în care trăim nu le acceptă (şi chiar dacă nu avem voie să le manifestăm)
  • Să ne perfecţionăm în a citi emoţiile celorlalţi
  • Să exersăm în continuu înţelegerea, toleranţa şi empatia faţă de cei din jurul nostru
  • Să încercăm să îi acceptăm pe ceilalţi aşa cum sunt ei
  • Să învăţăm cum să spunem ce avem de spus, fără a-i răni pe ceilalţi
  • Să învăţăm să primim şi să oferim afecţiune atunci când suntem în relaţie cu ceilalţi
  • Să învăţăm să ne prezentăm propriile puncte de vedere într-o manieră interesantă pentru ceilalţi
  • Să învăţăm să ne punem obiective, şi să facem tot ce ne stă în putere să le atingem
  • Să învăţăm să fim perseverenţi şi să trecem de frustrări, dezamăgiri şi eşecuri
  • Să le transmitem şi celorlalţi scopurile noastre
  • Să reuşim să îi animăm şi să îi însufleţim pe ceilalţi pentru a se schimba