Investigarea tipului de personalitate
Conceptul de Tip este rezultatul cercetărilor efectuate de către Carl Jung, Katharine Briggs, Isabel Briggs Myers. Jung a înţeles că un comportament aparent imprevizibil putea, de fapt, să fie anticipat, dacă erau înţelese funcţiile mentale fundamentale şi atitudinile preferate de oameni. Myers şi Briggs au clădit pe fundamentul teoretic al lui Jung, extinzându-l şi oferindu-i aplicabilitate practică, ajungând să determine patru dimensiuni ale personalităţii şi 16 tipuri distincte de personalitate. Tipul desemnează un model (concept instrumental)sau/şi o variantă alături de altele dinăuntrul unei clase – deci apare şi ca un concept cu un conţinut referenţial. Difereitele tipuri încearcă să surprindă variante ale unei clase (şi aceasta din anumite puncte de vedere) nu pot fi discriminate net, ci doar în termeni comparativi. (P. Popescu-Neveanu, 1978) Toate tipurile de personalitate sunt la fel de valoroase, având, în mod inerent, puncte tari, dar şi puncte nevralgice. Nu există tipuri mai bune sau mai rele, mai inteligente sau mai obtuze, mai sănătoase sau mai bolnăvicioase. Tipul nu determină inteligenţa, nu prezice succesul în sine şi nici nu indică echilibrul unui individ. Ceea ce face tipul este să ajute la decoperirea a ce anume îl motivează şi îl impulsionează pe fiecare om.
- modul cum interacţionăm cu lumea şi direcţia în care ne canalizăm energiile (extraversie-introversie);
- tipul de informaţii pe care le remarcăm cu predilecţie (senzaţie-intuiţie);
- felul în care luăm decizii (gândire-sentiment);
- predilecţia pentru control şi organizare (prin luarea deciziilor), sau pentru asimilarea informaţiilor în manieră globală (judecată-percepţie).
Pe baza combinării celor 8 preferinţe, rezultă 16 tipuri de persobnalitate, în concepţia autirilor testului “îndeajuns de restrânse ca să fie utile, dar în acelaşi timp adaptabile, ca să-I poată adăposti pe toţi”. (Tieger, 1995, Bucureşti)
