Progresul in stiintele sociale se realizeaza prin studiul proceselor psihologice care evolueaza in toate sistemele politice. De aceea, in cercetare, s-a insistat asupra faptului ca actorii sistemelor politice sunt oamenii si nu clasele, invocand institutiile sociale care in esenta lor sunt asambluri de oameni. Dupa D. Bindra la un mod foarte general, toate actiunile politice se explica prin procese psihice:
- motivatiile constituie o arie larga si variata in care elementele definitorii sunt: instinctele, intentiile, interesele, pasiunile, ghidate fiind de normele sociale;
- constiinta implica atentia, tendintele de evolutie si sinele;
- emotiile cu elementele: conceptie, discriminari, asociatii, sensul timpului;
- memoria ce inglobeaza imaginatia si rationamentul;
- perceptiile;
- comportamentul.
In cadrul raporturilor de autoritate politica s-a observat ca se afirma postulatele de baza ale functionarii proceselor psihologice, la nivel social, dintre lideri si subiectii vietii politice:
- nevoia superioritatii liderilor de-a impune si exprima;
- nevoia inferioritatii de-a justifica actiunea careia i se supune, a actorilor.
In aceste conditii oamenii tind sa-si ajusteze dorintele si credintele dupa mijloacele lor, ca sa evite situatia de-a dori ce nu pot sa aiba sau sa considere negative o situatie din care nu pot iesi. Dintr-o puternica nevoie de conservare si aparare se ajunge la aceasta adaptare – care de altfel nu e perfecta – indusa de societatile autoritare. Astfel, dintr-o acuta nevoie de aparare, preferintele unora dintre indivizi, tind sa se schimbe pentru a facilita decizia si a reduce riscul de esec. Cand doua optiuni au cam aceeasi valoare se opereaza o schimbare care sa faca sa apara una net superioara celeilalte, din punct de vedere al reusitei actionale. Fapt ce poate fi considerat ca:
a) o expresie a lipsei de toleranta fata de ambiguitate, ca efect a anticiparii si minimizarii regretului si esecului c ear fi putut exista.
b) o explicatie neofreudiana – cu cat mai puternica este frica de-a nu cade tentatiilor, cu atat mai obsesiva este nevoia de-a avea peste tot reguli rigide care nu tolereaza nici o exceptie.
b) Se impune o analiza a echilibrului social – politic in care participarea este endogena intre statutul social al individului si legile, institutiile, opiniile, obiceiurile si normele sociale pe care trebuie sa le respecte. Explicarea oricarui element trimite la toate celelalte. Astfel incat explicatia in stiintele psihosocialepolitice cred ca implica trei niveluri:
- se explica credintele si motivatiile individuale prin institutiile sociale si evenimentele politice;
- se explica comportamentele individuale pornind de la motivatiile psihologice;
- se explica institutiile sociale si evenimentele politice ca effect, dorit sau nu, al comportamentelor individuale.
Este necesar sa explic comportamentul individului pornind de la motivatii deoarece:
- mobilurile comportamentelor sunt deseori multiple;
- au o structura interna complexa;
- exista conflicte de interese intre castigurile pe termen lung si cele pe termen scurt;
- actorii sociali, in general, se confrunta cu alti actori manati de mobiluri asemanatoare, de aceea trebuie de multe ori sa anticipeze ce vor face ceilalti.
Astfel, actiunile preferentiale ale indivizilor nu se realizeaza haotic, fiind sustinute de dorintele si credintele omului.
Am creionat autonomia functionala “proprie” individului ce prezinta un comportament politic, in functie de ceea ce Allport defina personalitatea:
- ca fiind relationata de nucleul personalitatii social politice;
- descrie statutul (adica interesele, sentimentele, valorile, si atitudinile politice in cadrul manifestarilor sociale) imaginea de sine si stilul de viata;
- include motivele “proprii” specifice individului, fiind unice si necesare ego-ului vor organiza trasaturile persoanei (ca fiind elemente de stabilitate si consistenta ale comportamentului) conform modului de functionare. Structurarea lor va determina atat modul de percepere a societatii,, cat si directia gandirii individului in planul social – politic.
- acelasi motiv (in cadrul autonomiei functionale) devine autonom independent de circumstantele originale in care a aparut, nefiind relationat functional de experientele politice anterioare, depasind planul elementar in comportament, specializandu-se in ceea ce este specific stilului personalitatii constituie, dar dispusa la dezvoltare.
Cuvinte cheie: psiholog, psihoterapie, psihologie practica, comportament politic
