Oare ai crezut vreodata in pasiunea aceea devoratoare care te face sa te macini de dorinta si de placere, care te face sa alergi prin ploaie, care te face sa razi chiar daca nu ai nimic al tau, care te face sa vrei sa mori pentru ca esti prea fericit? Oare ai sperat vreodata ca vei trai ceva asemanator jocului actorilor intr-un film perfect turnat? Ti-ai dorit sa vezi cum este?Ai fost vreodata curios sau te-ai intrebat daca toate acestea exista in realitate sau sunt doar clisee?
Eu am vrut mereu sa traiesc pasiunea aceasta, am sperat ca exista, desi toti imi spuneau contrariul, desi avusesem o relatie in care simteam ca tocmai asta lipsea, desi eram si sunt rationala mai mult decat sentimentala. Atunci cand speram mai putin te-am intalnit pe tine, tu,cel ce aveai sa devi pasiunea mea, tu,ce ai insemnat din primul moment provocarea mea, tu, cel pe care nu il pot avea pentru ca apartii altcuiva. Ce poate fi mai frumos si mai trist decat sa te bucuri o vreme de fructul interzis, sa vrei sa mori in bratele unui barbat care nu-ti poate oferi decat o parte foarte mica din viata lui, din timpul lui, din sufletul lui.
Ce lectie mai buna de-atat iti poate da viata, tie cea care ai pierdut o iubire din cauza altei femei? Tu, cea care ai suferit din pricina celeilalte, tu ai ajuns sa intalnesti pasiunea la care tanjeai langa un barbat pentru care esti cealalta. Si acum ce poti face? Te vei lasa sfarsita intre pasiune si ratiune? Vei alege sa lupti pentru pasiune asa cum face de obicei cealalta sau vei alege sa te comporti moral si demn de tine? As vrea sa fie simplu, as vrea sa-ti pot spune in fata, privindu-te in ochi ca de la antipatie la pasiune nu a fost decat un pas, pas pe care habar nu am si nici ca-mi pasa cine l-a facut, cand si de ce. Stiu doar ca s-a intamplat. Si mi-e de ajuns.
Stiu doar ca de atunci viata mea are culoare, stiu ca fiecare dimineata e superba, stiu doar ca nimeni nu zambeste ca tine, stiu doar ca ceea ce simt e mai mult decat speram, stiu doar ca mi-e frica sa afli si mai stiu ca nu am sa am curajul sa-ti spun vreodata. Niciodata nu m-am multumit cu putin si ma intriga faptul ca deodata merita fiecare clipa de asteptare, fiecare tresarire, fiecare incercare timida de-a spera, totul parca merita atunci cand ma atingi si fiecare centimentru al pielii mele se simte ca si cand insetat fiind a gasit in imbratisarea noastra nectarul nemuririi.
Ceea ce ma doar mai tare, nu este faptul ca nu esti al meu si poate ca nu vei fi niciodata, ma doar sa vad ca ma vrei cu aceeasi ardoare cu care imi doresc eu sa fiu a ta atat cat va dura pasiunea asta care imi mistuie sufletul si trupul. Pasiunea asta care ma face sa ma infior de fiecare data cand te aud, cand ma atingi, cand ma gandesc la felul dulce si brutal in care stii sa ma innebunesti, in care stii sa ma faci sa-mi pierd mintile si sa ma las abandonata in bratele tale fara sa-mi pese ce urmeaza dupa. Am tot incercat sa-mi explic ce anume din tine ma face sa simt ca traiesc intens, dar nu am reusit sa inteleg. Stiu doar ca e unic fiecare moment, fiecare sarut, fiecare incercare a noastra de a ne abtine, de a ne pacali ca nu este bine ce se intampla. Nu te vreau in detrimentul celei careia acum ii aparti, dar te vreau pentru ca amandoi simtim ca focul dintre trupurile noastre nu se poate stinge decat daca suntem amandoi. Stiu ca totul are un pret iar nota mea de plata, in viata asta, a fost mereu la inaltime…
TROIA
Inapoi la Articole
