Sarcini
· Evaluarea disponibilităţii drogurilor şi paşii necesari pentru reducerea lor
· Cercetarea strategiilor de a rupe legătura cu indivizii care fac rost de droguri
· Învăţarea şi punerea în practică a priceperilor de a refuza drogurile
· Recapitularea diferenţei dintre răspunsul pasiv, agresiv şi evaluative.
Obiectivele şedinţei
O mare problemǎ a consumatorilor de droguri este reducerea disponibilităţii drogurilor şi refuzarea eficientă a ofertelor. Pacienţii care continuă să fie ambivalenţi în legătură cu reducerea consumului au probleme atunci când li se oferă droguri în mod direct. Viaţa socială a multor consumatori se învârte îndeosebi în jurul celor care consumă, iar ruperea relaţiilor poate însemna izolare. Mulţi indivizi s-au implicat în distribuire, iar ieşirea din reţeaua de distribuţie este dificilă. Psihoterapeutul trebuie să pună cu atenţie întrebări care scot la iveală ambivalenţa, rezistenţa faţă de schimbare şi factorii sociali care concură împotriva schimbării. Eşecul în primele faze de îndepǎrtare a factorilor declanşatori şi de evitare a drogului poate indica numeroase probleme clinice semnificative:
- Ambivalenţa faţă de încetarea consumului - indivizii care nu vor să rupă legăturile cu dealerii sau să spună familiei şi prietenilor despre hotărârea de a înceta consumul
- Eşecul în aprecierea relaţiei dintre disponibilitatea drogului şi consum - consumatorul care vinde droguri, dar susţine că se va lăsa de acesta în timpul continuării vânzării
- Limitări în resursele personale sau psihosociale - un părinte singur care locuieşte într-o zonă în care drogurile se obţine foarte repede
- Indicaţii importante despre cât de activ se vor implica pacienţii în terapie. Dacă pacienţii nu au făcut progrese în limitarea disponibilităţii drogului, atunci ei aşteaptă ca terapia să acţioneze în mod miraculos, fără ca ei să facă vreun efort semnificativ.
Obiectivele acestei şedinţe sunt să:
· Evalueze disponibilitatea drogului şi paşii necesari pentru reducerea ei.
· Cerceteze strategiile de a rupe legătura cu indivizii care fac rost de droguri
· Înveţe şi să pună în practică priceperile de a refuza
· Revadă diferenţa dintre răspunsul pasiv, agresiv şi evaluativ.
Intervenţii-cheie
Evaluarea disponibilităţii drogului
Psihoterapeutul şi pacienţii trebuie să evalueze împreună disponibilitatea actuala a drogului şi să realizeze strategii de a o limita. De asemenea, trebuie să analizeze dacă pacienţii sunt implicaţi în vânzarea de droguri, natura surselor de drog şi dacă alţi indivizi împreună cu care locuiesc sau lucrează /învaţă consumă droguri. Psihoterapeutul poate adresa câteva întrebări utile:
“Dacă aţi vrea să consumaţi droguri, cât timp ar dura ca să faceţi rost? Aveţi acasă?” “Ultimele dăţi când aţi consumat, aţi spus că un prieten a venit la dvs. acasă şi v-a sugerat să faceţi o plimbare. V-aţi gândit să-i spuneţi prietenului despre hotărârea de a renunţa la consum?”
Abordarea surselor de droguri
În ciuda naturii ilicite, drogurile pot fi oferite de numeroşi indivizi – prieteni, colegi de muncă, dealeri şi chiar membri ai familiei. Deoarece astfel de indivizi se folosesc adesea de stimulatori financiari sau de alt tip pentru a-i ţine pe consumatori în reţeaua de distribuţie, ieşirea din aceasta este o adevărată provocare. Psihoterapeutul trebuie să revadă sursele de droguri şi să cerceteze strategiile de a reduce contactul cu acestea. În anumite cazuri, este foarte eficient un refuz clar urmat de afirmaţia că pacientul a hotărât să se lase şi de cerinţa să nu i se mai ofere droguri. În alte cazuri, pacienţii pot aranja evitarea oricărui contact cu anumiţi consumatori sau dealeri.
Când pacienţii au o relaţie foarte strânsă cu o persoană care consumă şi face rost de droguri, problema este mai dificilă. De exemplu, este greu pentru cineva să se lase de droguri, dacă partenerul face rost de ele şi continuă să consume şi se poate ca respectiva persoană să nu fie pregătită să rupă relaţia. Psihoterapeutul trebuie să cerceteze măsura în care consumul poate fi renegociat şi i se pot pune limite.
“Îmi spuneţi că vreţi să continuaţi să staţi cu x, dar el nu doreşte să se lase de droguri. Prezenţa dvs. acolo este destul de riscantă, dar poate că vreţi să reduceţi riscul. V-aţi gândit să-i cereţi să nu mai aducă droguri acasă sau să nu mai consume acolo? Aţi spus că este un mare risc ca el să continue să facă asta…”
Priceperi de a refuza drogul
Există câteva principii eficiente în refuzarea drogului :
· Răspunsul rapid (fără a mormăi sau a ezita)
· Contact vizual bun
· Să răspundă cu un “nu” răspicat care să nu dea ocazia unor oferte de droguri viitoare.
Mulţi pacienţi nu se simt bine sau se simt vinovaţi să spună nu şi cred că au nevoie de scuze pentru a nu consuma, ceea ce creează posibilitatea unor refuzuri viitoare. Pacienţii trebuie să ştie că “nu” poate fi urmat de schimbarea subiectului, sugerarea unor activităţi alternative şi solicitarea individului de a nu-i mai oferi droguri pe viitor. (“Am hotărât să mă las şi aş vrea să nu-mi mai ceri să consumăm împreună. Dacă nu poţi, cred că ar fi mai bine să nu mai vii pe la mine.”
Jocul pe roluri din cadrul şedinţei
După recapitularea principalelor priceperi de a refuza, pacienţii trebuie să le pună în practică prin jocul pe roluri, iar problemele cu refuzul trebuie identificate şi discutate. Psihoterapeutul trebuie:
- Să aleagă o situaţie concretă care s-a petrecut recent în viaţa pacienţilor.
- Să le ceară pacienţilor să ofere mai multe informaţii despre persoana-ţintă.
- Pentru primul joc pe roluri, pacienţii sunt puşi să joace individul-ţintă, astfel încât să-şi dea seama care este stilul persoanei care oferă drogul, iar psihoterapeutul arată modelul priceperilor eficiente de a refuza. Apoi rolurile se inversează.
Jocul pe roluri trebuie discutat după aceea. Psihoterapeutul trebuie să laude orice comportament eficient arătat de pacient şi de asemenea să ofere o critică clară, constructivă.
Răspunsul pasiv, agresiv şi evaluative
Jocul pe roluri va scoate de multe ori la iveală deficitul de a înţelege şi de a se simţi bine când răspunde evaluativ. Pentru asemenea indivizi, psihoterapeutul trebuie să acorde o şedinţă pentru recapitularea şi punerea în practică a răspunsului evaluativ. Aceasta se referă la definirea evaluării, revederea diferenţelor dintre stilurile de a răspunde (pasiv, agresiv, pasiv-agresiv şi evaluativ), gestica, comunicarea nonverbală şi anticiparea consecinţelor negative.
Începând cu această şedinţă, psihoterapeutul trebuie să înceapă să le amintească pacienţilor de limitarea în timp a terapiei şi, în unele cazuri, să-şi înceapă şedinţele spunând: “Mai avem x săptămâni de lucrat împreună.”.
Poate fi utilă discutarea terminării ca o potenţială situaţie de mare risc. Scăpările sau alte simptoame sunt obişnuite în ultimele săptămâni ale terapiei şi pot fi interpretate în acest context.
Ca şi abordarea terminării, psihoterapeutul le pot cere pacienţilor să-şi imagineze fiecare situaţie de mare risc pe care o pot întâlni dupa terminarea terapiei. După analizarea unor asemenea fantezii despre recidivă, în săptămânile dinaintea sfârşitului pot fi realizate strategii specifice de a face faţă. Acest lucru îi poate face pe pacienţi să se simtă mai bine şi mai încrezători în propriile forţe la sfârşitul terapiei.
Tema: indicarea disponibilităţii drogului şi a strategiilor de reducere a disponibilităţii şi anticiparea şi repetarea refuzului în faţa unui mare număr de indivizi care oferă droguri.
