Terapia centrată pe problema
Această variantă de terapie începe prin a prezenta terapeutului problema cu care se confruntă cuplul, problemă pe care soţii pretind că vor încerca să o depăşească pentru a putea să rămână împreună.
Există însă şi situaţii în care unul dintre soţi este foarte hotărât să divorţeze, fără a-i dezvălui celuilalt intenţiile sale. El se prezină la terapeut doar pentru a putea spune ulterior că a încercat să îşi salveze căsnicia, dar că această încercare a eşuat. Această duplicitate face, de fapt, ca lucrurile să rămână disfuncţionale. Multe dintre disensiunile unui cuplu îşi au originea în absenţa flexibilităţii, terapeuţii constatând adeseori că motivele neînţelegerilor pornesc de la regulile dintre cei doi parteneri. Sunt situaţii în care problemele apar o singură dată, dar şi căsnicii în care crizele se succed ciclic. Terapeutul trebuie să întrerupă acest ciclu şi să îi aducă pe cei doi membri ai cuplului într-o direcţie armonioasă, continuă. Se poate întâmpla însă ca terapeutul să simtă că unul dintre membri cuplului îl depăşeşte pe celălalt în dezvoltare, iar calea cea mai indicată este divorţul. De asemenea, terapeutul poate sesiza şi situaţiile în care unul dintre parteneri doreşte să soluţioneze probleme, în timp ce celălalt evită soluţionarea lor şi se centrează pe altele. Sunt şi cazuri în care membrii unui cuplu vor să trăiască separat în timp ce fac terapie, dar acest lucru este nerecomandat. Majoritatea terapeuţilor consideră că a face terapie pe un cuplu separat reprezintă o pierdere de timp, iar şedinţele de terapie se transformă în acest fel doar în conversaţii despre probleme, în loc să fie încercări de rezolvare a problemelor.
Locul şi rolul terapeutului Terapeutul joacă în tot acest demers un rol asemănător rolului unui negociator sindical a cărui implicare de partea uneia dintre părţi complică rezolvarea problemei. Totuşi, în timpul demersului terapeutic se poate întâmpla ca propriile lui prejudecăţi legate de viaţă, de relaţiile dintre bărbaţi şi femei să iasă la suprafaţă în timp ce încearcă să rezolve problemele celorlalţi. Ca reacţie la experienţa acumulată în consilierea altora, de multe ori chiar mariajul terapeutului suferă schimbări importante. Depinde însă de maturitatea, experienţa şi profesionalismul lui să depăşească aceste capcane şi să-i ajute pe cei care-i solicită ajutorul să iasă din impas. Pentru a reuşi să îi motiveze pe membrii cuplului disfuncţional să îi urmeze indicaţiile, el poate alege două căi diferite:
1) abordarea indirectă, când îi determină pe parteneri să vorbească despre tot ceea ce au încercat să facă pentru a rezolva problema cuplului. Conştientizându-şi nereuşitele, partenerii cuplului consiliat sunt mai dispuşi să urmeze indicaţiile terapeutului.
2) abordarea directă, când îi determină pe cei doi să povestească despre cât de gravă este lor. Astfel, terapeutul foloseşte disperarea celor doi drept motivaţie în acceptarea sfaturilor lui. Terapeutul trebuie perceput ca o persoană autoritară şi credibilă. El are la dispoziţie una din următoarele două variante: de a spune oamenilor ce pot să facă, atunci când doreşte ca ei să facă ceva anume, sau ce să nu facă, atunci când nu doreşte ca ei să facă ceva anume. Dacă arată că îşi cunoaşte meseria, există mari şanse ca oamenii să facă ceea ce li se cere. De asemenea, felul în care descrie sarcina este deosebit de relevant. El se poate exprima la modul ”Vă voi cere să faceţi ceva ce vi se va părea, poate, stupid sau ciudat…” În felul acesta, cei care vin la terapie aceptă altfel sarcina. La următoarea întrevedere terapeutul trebuie să verifce tema pentru acasă. Se poate întâmpla ca sarcina să fi fost îndeplinită, să fi fost îndeplinită doar parţial, sau să nu fi fost îndeplinit deloc. Evident, dacă familia a îndeplinit sarcina, ea trebuie felicitată, dar dacă sarcina a fost îndeplinită doar parţial, este necesară o explicaţie legată de ce nu s-a îndeplinit în întregime. Terapeutul trebuie să fie ferm şi să nu accepte cauze care ar putea genera recidive în acest sens în viitor. Dacă se întâmplă ca membrii familiei să nu îşi îndeplinească sarcina, cea mai bună de a ieşi din impas. În plus, dacă în timpul întâlnirii apar şi alte probleme, terapeutul poate arăta că îndeplinirea sarcinii pentru acasă ar fi eliminat aceste probleme. Accentuarea unui sentiment de vinovăţie îi poate motiva pe parteneri să nu mai repete această situaţie şi să rezolve mult mai prompt în viitor sarcinile trasate. Abordarea problemei maritale:
a) Terapeutul trebuie să evite minimizarea problemelor. Indiferent de problemele care există în cadrul unui cuplu, terapeutul nu trebuie să încerce să atenueze impasul prin minimizarea lucrurilor, pentru că, în caz contrar, cei care i s-au adresat pot considera că el nu înţelege gravitatea situaţiei, fapt care duce chiar la renunţarea de a mai face terapie. Chiar dacă multe prbleme par la prima vedere minore, în spatele lor se pot ascunde altele, mult mai importante decât cele pentru care s-a cerut iniţial consilierea.
b) Terapeutul trebuie să evite lucrurile abstracte, cerând partenerilor unui cuplu să se concentreze pe comportamente concrete şi pe reguli precise, care să ducă la schimbare.
c) Terapeutul trebuie să evite să fie prins într-o coaliţie. El trebuie să rămână imparţial, să nu ţină cont de similitudinea de sex cu unul dintre parteneri. De asemenea, propriile prejudecăţi trebuie ţinute departe de schimbările pe care cuplul consiliat le caută.
d) Terapeutul trebuie să accentueze rolul prezentului şi să evite trecutul, pentru că, de multe ori, partenerii văd situaţia lor actuală ca o consecinţă a unor lucruri petrecute în trecut. Terapeutul trebuie să caute în prezent ceea ce poate pemite iertarea şi depăşirea situaţiei conflictuale. Există însă, în trecutul partenerilor şi elemente care, activate în prezent, duc la depăşirea situaţiei neplăcute şi nefericite din prezent (ex. Motivele care îi făceau pe cei doi fericiţi în trecut, care pot fi reactualizate în noua conjunctură).
e) Terapeutul trebuie să evite adoptarea unor poziţii ireversibile de către pateneri. Întotdeauna trebuie păstrată portiţa deschisă către dialog , iar viaţa cuplului trebuie să-şi păstreze flexibilitatea.
Cuvinte cheie: psiholog, psihoterapie, terapie de cuplu, terapie de familie
Inapoi la Studii
