Printre cuceririle importante ale psihologiei moderne se numără şi sublinierea dimensiunii genetice (evolutive) a psihicului. Perspectiva psihogenetică s-a dovedit fecunda în dezvoltarea unor filiaţii ale unor fenomene complexe, regăsite în stadii mai timpurii în forme simple, susceptibile de studiere precisa. Fiecare secvenţa a dezvoltării psihice trebuie privita concomitent ca rezultanta a etapelor anterioare şi ca premisa a celor viitoare. De altfel, fără cadrul oferit de ideea evoluţiei şi de procesul evolutiv, conştiinţa umana însăşi ar apărea drept un miracol. Preludiile îndepărtate ale psihicului uman se afla la nivel infrauman; preistoria comportamentului omenesc îşi are prefigurări în lumea animala. Legile psihofiziologice descoperite la nivel infrauman pot sugera idei şi ipoteze cu privire la procesele psihofiziologice şi psihice ale omului. Structurile, sistemele funcţionale depăşite în cursul evoluţiei nu dispar, şi se subordonează unor sisteme de ordin superior şi constituie chiar şi în forma lor latenta un suport al achiziţiilor mai recente ale dezvoltării. “Ducând o existenta eminamente sociala, omul nu se exclude din sfera vieţii, - precizează M. Beniuc - îi dă numai o nouă dimensiune, cea istorico-sociala, cu toate noile ei implicaţii psihologice, sociologice, culturale…“.“Foarfeca dintre animal şi om – arata acelaşi autor – s-a deschis şi s-a adâncit tot mai mult, fără ca baza biologica de la omul. De exemplu din Cro-magnon şi până astăzi, să fi suferit schimbări vizibile”(p. 12-13). Suntem aceeaşi speţa, care nu se schimba la nivel filogenetic, ci ontogenetic, mereu dinamic. Daca în structura biologica a speciei homo sapiens nu s-au produs în aproximativ 50.000 ani modificări semnificative, în schimb în dezvoltarea sa social-istorica a parcurs un drum uriaş. Ritmul dezvoltării istorice a societăţii (a culturii, ştiinţei, tehnicii etc.) este din ce în ce mai accelerat.
Conştiinţa umană este un produs social; ea se află sub incidenţa condiţiilor vieţii sociale şi se dezvoltă după legităţi proprii.
La nivel individual, psihogeneza se înscrie intr-un cadru socio-cultural în care sunt rezumate, selectate şi condensate rezultatele întregii dezvoltări istorice. Dezvoltarea ontogenetica beneficiază astfel de moştenirea social-istorica în măsură să accelereze procesul formativ, care parcurge o cale mai economica şi productiva.
Principiul genetic statuează necesitatea de a studia nu numai produsul, rezultatul final al dezvoltării, ci sa se abordeze însuşi procesul apariţiei şi instalării unei forme superioare a fenomenului considerat, depistând trepte parcurse şi funcţionalitatea lor în procesul evolutiv. Descoperind filiaţiile unor fenomene complexe, reuşim sa le şi explicam. Abordarea psiho genetica are o valoare euristica recunoscuta.
