Perspectivă psihotraumatologică asupra victimelor traficului de fiinţe umane. Consideraţii generale
În anul 1991 Dr. George Everly a introdus termenul de psihotraumatologie pentru a descrie studiul experienţelor traumatice, prevenirea şi tratamentul simptomelor cauzate de acestea. Psihotraumatologia este definită de Fischer G. şi Riedesser P. (1998) ca fiind studiul leziunilor psihice în ceea ce priveşte condiţiile de apariţie, desfăşurarea lor actuală ca şi consecinţele imediate şi pe termen lung (traumatizare, modelul desfăşurării traumatizării psihice).
Sunt multiple evenimente care au cauze naturale sau provocate de om şi care au contribuit la dezvoltarea psihotraumatologiei. De exemplu mulţi dintre soldaţii americani, veterani ai războiului din Vietnam care au dezvoltat tulburări psihopatologice, au trebuit să fie trimişi acasă şi internaţi în centre speciale pentru veterani. Echipe multidisciplinare de psihologi, medici, asistenţi sociali şi pedagogi au dezvoltat o teorie privind existenţa unei relaţii între situaţia de război şi manifestarea experienţelor traumatice, printre altele şi formularea sindromului de stres posttraumatic numit în continuare SSPT.
Cutremurele şi inundaţiile au făcut victime care au atras atenţia specialiştilor ce au demarat lucrări de cercetare şi eforturi terapeutice în scopul reabilitării lor. Mişcările sociale, mai ales cele care s-au opus oprimării şi sclaviei, mişcările muncitoreşti, au dus la umanizarea muncii şi interzicerea exploatării prin muncă a copiilor. Mişcarea femeilor a pus în evidenţă atitudinea de violenţă faţă de femei şi copii, atitudine ţinută mereu ascunsă. O atenţie specială este acordată de psihotraumatologie abuzului sexual şi maltratării copilului, iar începând cu anii 1990, când în Europa fost comunistă a apărut o formă nouă de sclavie, traficul de fiinţe umane, atenţia psihologilor, asistenţilor sociali, medicilor a fost îndreptată şi spre evaluarea şi reabilitarea victimei traficului de fiinţe umane exploatate sexual.
Pentru ca evenimentele traumatice ca să fie percepute de individ ca fiind stresante, acestea trebuie să îndeplinească trei condiţii şi anume:
- Gradul de control asupra evenimentului. Cu cât un eveniment este mai puţin controlabil cu atât este mai probabil ca el să fie perceput ca fiind stresant. Evenimente de viaţă incontrolabile sunt: moartea unei persoane dragi, o boală gravă, pierderea locului de muncă, răpirea şi sechetrarea etc. Imposibilitatea de a controla evenimentul, de a-l opri să aibă loc, creşte intensitatea stresului, pe când convingerea că putem controla evenimentele reduce starea de anxietate chiar dacă nu excercităm niciodată acel control.58 Percepţia individului asupra controlabilităţii unui eveniment este tot atât de importantă în evaluarea pe care o face pe cât este de importantă controlabilitatea efectivă a acestor evenimente.
- Predictibilitatea. Capacitatea de a prezice apariţia unui eveniment stresant, chiar dacă individul nu îl poate controla, reduce de obicei severitatea stresului. Semnalul de avertizare înaintea unui eveniment stresant permite persoanei să iniţieze un anumit proces pregătitor care să acţioneze în sensul diminuării efectelor unui stimul nociv. În cazul unui şoc impredictibil nu poate exista nici o perioadă de siguranţă; pe când în cazul unui şoc predictibil subiectul se poate relaxa într-o anumită măsură până când un semnal îl avertizează că un şoc este pe cale de a se produce. Experimentele psihologice59 realizate în laborator au arătat că atât oamenii cât şi animalele preferă evenimentele neplăcute predictibile celor impredictibile.
- Măsura în care evenimentele stresante pun la încercare limitele capacităţilor individului şi stima de sine. Nivelul de la care un eveniment devine stresant diferă de la un individ la altul. Fiecare persoană este înzestrată cu un potenţial unic de rezistenţă la conflict, frustrare, stres şi are propria experienţă de viaţă personală, caracteristici ce-l pot ajuta să se adapteze sau să facă faţă mai uşor situaţiilor stresante. Cercetătorii Holmes şi Rahe (1967) au argumentat că orice schimbare în viaţă care solicită numeroase reajustări poate fi percepută ca stresantă. Încercând să măsoare impactul schimbărilor de viaţă au elaborat Scala evenimentelor de viaţă.60 Evenimentele de viaţă sunt eşalonate începând cu cele mai stresante (decesul unuia dintre soţi), până la cele mai puţin stresante (încălcarea minoră a legii). S-ar putea să nu fiţi de acord cu odinea exactă a acestor evenimente. Diferite studii au constatat o serie de diferenţe culturale şi de vârstă (Masuda şi Holmes, 1978; Ruch şi Holmes, 1971). Este important de amintit şi faptul că unii oamnei nu consideră că schimbări majore sau situaţii tensionante (cum ar fi săptămâna dinaintea unui examen pentru un student), ar fi stresante. Stima de sine este vitală pentru echilibrul psihologic. Atunci când ea este înaltă, ne permite să acţionăm eficient, să ne simţim bine în propria piele, să facem faţă dificultăţilor existenţei. Când stima de sine este scăzută provoacă numeroase suferinţe şi neplăceri care vin să perturbe viaţa cotidiană. Evenimentele traumatice pot afecta stima de sine şi-i poate reduce nivelul acesteia. De exemplu: o victimă a traficului de fiinţe umane repatriată şi întoarsă în satul său poate fi stigmatizată şi etichetată de autorităţi (poliţist, medic, preot etc.) dar şi de restul persoanelor din comunitate ca fiind prostituată. Această situaţie va face mai dificil procesul de reinserţie socială a acesteia. Vulnerabilitatea61 stimei de sine este determinată şi de importanţa, autoritatea persoanei cu care aceasta interacţionează şi este mai sensibilă la respingerea socială de cât la acceptarea socială.
