Psihologul Mirela Zivari considera ca iubirile de-o vara concept ce descrie tendinta tinerilor de a cuceri, de a "inscrie" cat mai multe "victime" pe lista iubirilor lor reprezinta o tendinta normala la tineri si nu numai. "Chiar si cei trecuti de o anumita varsta incearca sa-si "intinereasca" comportamentul curtenitor in timpul vacantelor de vara. Nevoia de experiente extraordinare, inedite, determina infiriparea relatiilor de-o vara. Insa nu putem trece cu vederea libertinajul in care traim, acceptarea acestor tipuri de relatii de catre noi toti si chiar impulsul fiecaruia de a castiga o noua experienta."
"Traim intr-o viteza extraordinara, in care relatiile noastre iau forma unui tren rapid, cu opriri foarte scurte. Acest tip de interactiune sociala ne saraceste afectiv, ne transforma in mici robotei, ghidati dupa principiul utilitatii si eficientei. Ne instrainam de noi insine, ne inhibam ceea ce simtim, iar rezultatul: ne simtim singuri chiar daca avem un partener. Si, pentru ca noi suntem singuri, ne este permis sa cucerim, sa traim liber, fara sa dam socoteala ca "investitia de aseara" nu ne reprezinta. Chiar poate sa devina o obisnuinta, care sa ne satisfaca atat de mult, incat sa nu ni se para anormal ca nu ne casatorim sau nu dorim o relatie stabila", apreciaza psihologul Mirela Zivari.
