Teoriile sociologice sunt de parere ca actul sinucigas este un act de vointa in primul rand, iar in al doilea rand o actiunea a suprasistemului de constiinta. Pe de alta parte, principala cauza a sinuciderii nu este legata de individ, ci de grupul de apartenenta. Doctrina sociologica isi are originea in opiniile exprimate de E. Durkheim (1897) in lucrarea sa de referinta asupra suicidului. Acesta pretinde ca influenta cauzelor extra-sociale este foarte redusa in etiologia suicidului, rolul major revenind constitutiei morale a societatii, care determina in fiecare moment contingentul de morti voluntare.
Teoria “anomiei sociale” Pornind de la interpretarea unor date stastistice culese sistematic, aceasta perspectiva trateaza suicidul in calitate de constanta a unor grupuri sociale, ceea ce nu permite stricta individualizare a concluziilor drept explicaţii ale actelor subiective. La nivelul persoanei, condiţionarea pare a fi realizată de un ansamblu de factori familiali, sociali, religiosi etc.
De aceea, frecvenţa suicidului e invers proporţională cu gradul de integrare a individului în grupul social (familie, societate), în actul autolitic individualizându-se cauzele sociale generale. Cele două cauze majore ale sinuciderii erau considerate a fi integrarea socială şi reglarea socială. Integrarea sociala se refera la atasarea voluntara a indivizilor la grupul sau societatea de care apartin, iar reglarea sociala presupune interventia coercitiva a grupului sau a societatii asupra comportamentului membrilor.
Durkheim era de parere ca “indivizii care se caracterizeaza printr-un grad prea mare sau prea mic de integrare sociala, pot in mai mare masura sa comita suicidul decat cei care se caracterizeaza printr-un nivel moderat de integrare sociala” În aceeasi ordine de idei, cei care sunt supusi unui nivel prea scazut sau prea inalt al reglarii sociale pot sa recurga la suicid in mai mare masura decat cei supusi unui nivel moderat.
- suicidul egoist – a cărui intenţie şi semnificaţie nu corespunde scopurilor grupului social, ci se manifestă în detrimentul acestora sau în opoziţie cu ele;
- suicidul altruist – semnificând sacrificiul de sine realizat în virtutea unor convingeri ferme, a unui ideal în alt sau crez;
- suicidul anomic (socio-genetic) – realizat ca urmare a pierderii statutului, ori a schimbării rolului social;
- suicidul fatalist – specific societăţii sclavagiste, reprezintă o categorie inoperabilă actualmente.
Raportat la situaţia zilelor noastre, mai ales la nivel naţional, se constată că teoria “anomiei sociale” are o anumită valoare explicativă, dacă ar fi să ne gândim la creşterea cauzelor de anomie socială de tip macrosocial (criza economică) şi la influenţele lor la nivel instituţional (corupţie) şi microsocial (familia disfuncţională).
Afla mai multe despre psihoterapie!
Cuvinte cheie: psiholog, psihoterapie, psihologie practica, suicid, studii
