Walter Schulz consideră că anxietatea reprezintă teama faţă de propria libertate "teamă faţă de saltul libertăţii în libertate". El corelează libertatea cu ideea punerii sintezei existenţiale, motivând anxietatea omului prin faptul că este indisolubil legată de datoria de a deveni un sine prin realizarea sintezei, dar această sarcină nu poate fi realizată ireproşabil, ceea ce transformă anxietatea într-un însoţitor permanent al vieţii omeneşti. La individul de mai târziu "nimicul" care e obiectul anxietăţii devine din ce în ce mai mult "ceva" – complexul de presimţire se reflectă în ele însele, apropiindu-se din ce în ce mai mult de individ, chiar dacă pentru anxietate rămân tot "nimic". "Nimicul" comunică vivace cu neştiinţa nevinovăţiei, păcatul auto-presupunându-se. Anxietatea subiectivă este pusă în legătură cu relaţia de generaţie şi relaţia istorică. Senzorialul a devenit păcătoşenie prin păcat, adică prin păcat devine senzorialul păcătoşenie şi prin Adam a venit pe lume păcatul. În istoria neamului senzorialul a devenitt odată păcătoşenie, însă în istoria individului senzorialul a devenit păcătoşenie prin saltul calitativ al fiecăruia. Proporţia de senzorial corespunde celei de anxietate. Facerea Evei prefigurează simbolic consecinţa relaţiei de generaţie: derivatul nu este niciodată la fel de desăvârşit cantitativ, ca originalul. Bărbatul şi femeia sunt la fel în esenţă. Anxietatea este mai refectată la Eva decât la Adam, pentru că femeia este mai sensibilă senzorial decât bărbatul, astfel că de îndată ce spiritul este instituit, scindarea se adânceşte şi mai mult, iar anxietatea va avea mai multă libertate de acţiune în posibilitatea libertăţii.
Femeia este mai anxioasă decât bărbatul, este mai senzorială, deşi în esenţă este asemeni bărbatului, determinată spiritual. Estetic, aspectul ei ideal este frumuseţea, iar etic provocarea. Senzorialul nu este păcătoşenie, ci o enigmă neexplicabilă care te face anxios, naivitatea fiind însoţită de un "nimic" inexplicabil, creator de anxietate. Sexual în sine nu este păcătoşenie, fiind expresia enormei contradicţii că spiritul este determinat ca genus. Anxietatea este prezentă în orice plăcere erotică, dar nu întrucât ar fi păcătoasă, ci e datorată faptului că spiritul se simte străin; victoria spiritului va presupune considerarea sexualuli ca străin şi comic. Consecinţa relaţiei de generaţii este amplificarea senzorialităţii; în anxietatea celor din generaţiile de mai târziu de Adam e "mai mult" tuturor indivizilor de după Adam; anxietatea însă e esenţial aceeaşi.Creştinismul oficial propune să ne ridicăm mai presus de acest "mai mult", învinovăţind pe cel ce n-o face, că nu ar vrea să o facă. Dificultatea abordării unei astfel de probleme este însă eludată de acesta. Anxietatea corespunzătoare relaţiei de generaţie ar fi anxietatea de păcat, care naşte păcatul; anxietatea de a deveni vinovat.
Anxietatea ce corespunde relaţiei istorice este anxietatea de a fi considerat vinovat. Supremul "mai mult" este cel al unui individ astfel plasat şi influenţat, încât de la prima deşteptare, încât senzorialul devine pentru el identic cu păcătoşenia; acest "mai mult" se va manifestaa dureros în el, făcând să nu-şi mai găsească adăpost.
Senzorialul nu este păcătoşenie. El poate însemna păcătăşenie prin cunoaşterea lui nebuloasă, precum ar mai putea însemna păcătoşenie orice cunoaştere nebuloasă a ceea ce ar mai putea să însemne păcatul, precum şi neglijarea dimensiunii individuale şi pierderea în neam. Prin gustarea din fructul cunoaşterii a venit pe lume şi diferenţa dintre bine şi rău, precum şi diferenţa sexuală ca pornire.
Afla mai multe despre psihoterapie!
Cuvinte cheie: psiholog, psihoterapie, psihologie practica, furie, iritabilitate, vinovatie, anxietate
