Testul contine 20 de itemi si a fost eleborat de Glass, Merluzzi, Biever si Larsen in 1982 pentru a evalua gandurile pozitive si negative asociate cu anxietatea sociala in interactiunile heterosexuale. O analiza a itemilor elaborati de Glass si colaboratorii nu a oferit o baza clara gruparii itemilor in 2 subscale. Ulterior, Ossman (1992) a aratat ca exista o grupare a itemilor in 2 factori care reprezinta cele 2 subscale ale testului.
Administrare si scorare: In acest sens a fost utilizata o scala de frecventa cu 5 trepte pentru a masura fiecare raspuns. Initial au existat forme distincte pentru barbati si femei care au fost ulterior combinate in scala finala.
Subscala anxietatii pozitive cuprinde itemii: 2, 4, 6, 9, 10, 12, 13, 14, 17, 18.
Subscala anxietatii negative cuprinde itemii: 1, 3, 5, 7, 8, 11, 15, 16, 19, 20.
Scorurile pentru fiecare subscala se pot situa intre 10 – 50 puncte. Scorurile ridicate indica mai multe ganduri pozitive, respectiv negative.
24 – 37 puncte – scor mediu
Peste 38 puncte – scor ridicat
Fidelitatea: Pe un esantion de studenti, Glass si colaboratorii (1982) au gasit o fidelitate de 0,73 pentru subscala de evaluare pozitiva si 0,86 pentru cea de evaluare negativa.
Pe un alt esantion de studenti Ossman si colaboratorii (1992) au gasit o consistenta interna de 0,89 pentru subscala de evaluare pozitiva si 0,91 pentru cea de evaluare negativa.
Validitatea: Pe un esantion de studenti Glass si colaboratorii in 1982 au descoperit faptul ca scorurile ridicate pe scala autoevaluarii pozitive se asociaza in mod semnificativ cu o mai buna autoevaluare a aptitudinilor sociale si cu o anxietate scazuta. Scorurile ridicate pe scala evaluarilor negative au fost asociate in mod semnificativ cu o autoevaluare scazuta a aptitudinilor sociale si un nivel al anxietatii ridicat. S-a determinat ca aprecierea aptitudinilor sociale si tensiunea psihica au fost in mod semnificativ corelate cu scorurile obtinute la subscala autoevaluarii negative dar nu si cu cele obtinute la subscala autoevaluarii pozitive.
SISC – Scala de impact a situatiilor critice
Aceasta scala masoara impactul situatiilor critice si evalueaza nivelul de tulburare subiectiva asociat unui eveniment de viata traumatizant. Ea se foloseste frecvent in cazul persoanelor banuite ca au suferit o tulburare posttraumatica de stres sau o reactie acuta la stres.
SISC reprezinta un instrument de autoevaluare cu 15 itemi realizat de Horrowitz, Wilner si Alvarez in 1979.
In urma unei analize de cluster dintr-o lista vasta oferita de indivizi care au suferit un eveniment traumatic s-au obtinut 2 grupe de itemi: cei referitori la simptome intruzive si cei referitori la tendinta de evitare. O analiza factoriala realizata de Zilberg in 1982 a confirmat gruparea itemilor pe cele 2 dimensiuni.
Administrare si scorare: Cel care raspunde alege dintre evenimentele de viata recente pe cel mai stresant. Persoana va evalua pe o scala de la 0 – 3 frecventa cu care simptomele descrise de itemi s-au manifestat pe parcursul saptamanii precedente, pastrand ca punct de referinta evenimentul ales. Itemii pot fii utilizati in calculul celor 2 componente ale tulburarii:
- Prezenta de ganduri sau imagini intruzive legate de evenimentul traumatic este abordata de itemii: 1, 4, 5, 6, 10, 11, 14.
- Evitarea sau negarea unor elemente legate de situatia traumatica este abordata de itemii: 2, 3, 7, 8, 9, 12, 13, 15.
Scorul total al scalei se situeaza intre 0 si 45 de puncte. Scorul subscalei de intruziune se situeaza intre 0 – 21 puncte iar cel al subscalei de evitare intre 0 – 24 puncte. Cu cat scorurile sunt mai mari cu atat este mai mare nivelul de tulburare subiectiva.
Pentru scala de intruziune:
7 – 13 puncte – scor mediu
Peste 14 puncte – scor ridicat
Pentru scala de evitare:
8 – 15 puncte – scor mediu
Peste 16 puncte – scor ridicat
Indicatorul global:
15 – 29 puncte – scor mediu
Peste 30 puncte – scor ridicat
Horrowitz si altii, in 1979, au gasit o corelatie moderata intre cele 2 subscale, iar Zilberg si altii, in 1982 au gasit intre subscale corelatii de la moderate la crescute pentru mai multe grupuri populationale fara tulburari de stres dar nu au descoperit asociatii semnificative intre scale intr-un grup de pacienti inainte de tratament. Din aceasta cauza si ca urmare a teoriei sindromului de raspuns la stres a lui Horrowitz, Zilberg si colaboratorii nu recomanda combinarea subscalelor intr-un scor total al tulburarilor subiective.
Fidelitatea: Horrowitz si altii in 1979 au gasit o fidelitate half-split (prin injumatatire) de 0,86 pentru intreaga scala intr-un esantion de clienti care s-au prezentat la tratament pentru efecte secundare ale unui eveniment de viata traumatic. Pe acelasi esantion consistenta interna a subscalei de simptome de intruziune a fost de 0,78 iar cea a subscalei de simptome de evitare a fost de 0,82. Intr-un esantion de persoane care au suferit moartea unui parinte, Zilberg si altii (1982) au gasit o consistenta interna a subscalei de simptome de intruziune de 0,86 si o consistenta interna a subscalei de simptome ale evitarii de 0,88. Horrowitz a gasit o fidelitate test-retest la o saptamana de 0,87 pentru subscala de intruziune si 0,79 pentru cea de evitare.
Validitatea scalei: Davidson si Baum (1986) au descoperit ca scorurile inalte la scala SISC se asociau cu o multime de parametrii care caracteizeaza stresul cronic, cum ar fi: simptome de disconfort somatic, tulburari de atentie, alterarea relatiilor interpersonale, depresie, anxietate, furie, sentimente de instrainare si o serie de masuratori de parametrii fiziologici.
In cateva studii scala a fost aplicata pe veteranii suferind de stres posttraumatic si s-a descoperit ca atat scorul scalei in intregime cat si scorurile subscalelor se asociaza cu alte instrumente de masura ale stresului posttraumatic.
Studiile au fost evaluate de Weisenberg si altii in 1987, Mcfall si altii in 1990. Horrowitz si colaboratorii au comparat raspunsurile celor care s-au prezentat la tratament pentru efectele secundare ale unui eveniment posttraumatic cu acelea ale unor subiecti care nu au suferit nici o trauma majora si au descoperit ca subiectii din primul lot (cu trauma) au avut scoruri semnificativ mai mari la scala in intregime cat si la cele 2 subscale.
Zilberg si altii au descoperit ca subiectii ce au necesitat tratament dupa pierderea unui parinte au avut la cele 2 subscale scoruri semnificativ mai mari decat subiectii ce nu au necesitat tratament.
Horrowitz si altii, in 1979 si Zilberg si altii, in 1982, le-au cerut clientilor sa completeze scala inainte si dupa terapie focalizata pe acordarea de sustinere in depasirea efectelor experientei traumatice si au descoperit o scadere remarcabila pentru scorurile scalei. De asemenea scala este sensibila la ameliorarea simptomelor ca urmare a trecerii timpului dupa un eveniment traumatic.
