Theory Of Mind

Probabil te-ai întrebat uneori de ce un prieten apropiat nu ţi-a mai telefonat de multă vreme. Ai presupus atunci că poate l-ai supărat cu ceva sau el se simte deranjat de un comportament de-al tău... Poate s-a gândit să te evite pentru că simte că prietenia voastră a devenit sufocantă pentru el. Sau poate pur şi simplu vrea mai multă libertate. Te hotărăşti să îl suni iar el îţi spune ca totul este în regulă. Te întrebi apoi: “Oare când a spus asta într-adevăr a crezut-o ?”. Poate intenţionează să fie politicos iar în realitate îşi doreşte ca prietenia voastră să se încheie. În exemplul anterior puteţi observa câteva noţiuni referitoare la stări mintale, la ceea ce se întâmplă în mintea noastra şi a altora. Psihologii consideră ca în astfel de situaţii este implicată o “teorie“ a minţii. De multe ori există puţine dovezi concrete pentru ceea ce o persoană gândeşte sau simte şi de aceea oamenii speculează (teoretizează). Teoretizarea asupra a ceea ce poate fi în mintea unei alte persoane ne ajută să găsim o explicaţie pentru comportamentul său şi să preconizăm cum va acţiona în continuare. Theory of mind permite aşadar reflectarea asupra conţinuturilor propriei minţi şi a minţii celuilalt. Definită pe scurt, theory of mind sau judecata socială este abilitatea de a face deducţii despre stări mintale (convingeri, emoţii, dorinţe, intenţii, etc.) şi de a folosi aceste informaţii pentru a interpreta ce spun cei din jur, a înţelege comportamentul lor şi a prezice ce vor face în continuare. Încă de la 18 – 30 de luni, copilul tipic foloseşte în limbajul sau noţiuni referitoare la stări mintale precum emoţii, convingeri (credinţe), dorinţe, gânduri sau vise. Studiile experimentale au arătat ca la varsta de 3-4 ani teoria minţii este bine dezvoltată, copilul având abilitatea cunoscută în psihologie sub denumirea de mind-reading. D. Dennet consideră că mind-reading-ul poate fi evidenţiat în situaţii care implică false convingeri. Astfel dacă i se spune copilului ca o monedă se află într-o vază dar că Bill crede ca este în sertarul biroului, atunci când va fi întrebat unde va căuta Bill moneda va răspunde că acesta se va uita în locul greşit – sertarul.
Wimmer şi Perner au demonstrat că în jurul vârstei de patru ani copiii sunt capabili să rezolve sarcini de false convingeri. Simon Baron-Cohen a adaptat metoda lui Wimmer şi Perner pentru un experiment al cărui scenariu este ilustrat în figura următoare.

Folosind ca personaje două păpuşi, S.B. Cohen a pus în scenă următorul scenariu: Sally are un coş iar Anne are o cutie. Sally are o minge pe care o pune în coşul său. Apoi, Sally iese. În timp ce Sally este plecată, Anne ia mingea şi o plasează în propria cutie. Sally se întoarce şi vrea să se joace cu mingea. După această povestire, cercetătorul îi adresează copilului următoarea întrebare: “Unde va căuta Sally mingea ?“. Răspunsul corect este “În cos“, deoarece Sally are convingerea că mingea se află în continuare în locul în care a pus-o iniţial. S. Baron-Cohen, Alan M. Leslie şi Uta Frith folosesc scenariul Sally and Anne într-o cercetare denumită “Does the autistic child have a theory of mind?“. În experimentul lor au fost implicate trei grupuri: copii tipici, copii cu autism şi copii cu sindromul Down. Rezultatele au fost uimitoare: majoritatea copiilor normal dezvoltaţi şi a celor cu sindromul Down au dat răspunsul corect. În schimb, majoritatea copiilor cu autism au greşit răspunsul. Eşecul copiilor cu autism în înţelegerea falsei convingeri a lui Sally a fost surprinzător deoarece aceştia aveau o vârstă mentală superioară celorlalţi copii. Deşi erau capabili să rezolve probleme dificile de logică nu s-au descurcat în a găsi soluţia aparent simplă a acestui test. O preachiziţie a mind-reading-ului este înţelegerea de către copil a principilui “a vedea duce la a şti“. Spre exemplu, la vârsta de 3 ani, copilul tipic poate spune care dintre doi oameni ştie ce se află într-o cutie dacă unul dintre ei s-a uitat în aceasta şi celălalt doar a atins-o. Această capacitate demonstrează că pană şi la o vârstă fragedă copii sunt conştienţi de importanţa accesului la informaţii pentru dobândirea cunoaşterii. Găsirea unei motivaţii a comportamentului celorlalţi este facilitată de înţelegerea a două stări mintale: convingerile şi dorinţele. Înţelegând convingerile şi dorinţele unei persoane putem explica şi manifestările sale comportamentale. De exemplu, atunci când într-un film vedem un personaj care merge pe vârfuri într-o încăpere ne putem gândila convingerea acestuia că cineva se afla acolo şi la dorinţa lui de a intra neobservat. Studiile arată că la copilul tipic dorinţa este înţeleasă chiar mai devreme decat convingerea (în jurul vârstei de  doi ani). Referitor la înţelegerea emoţiilor, chiar şi copiii mici pot discrimina expresii faciale care exprimă fericirea, furia sau teama. La vârsta de trei ani copilul poate face predicţii legate de modul în care situaţiile determină anumite emoţii iar la vârsta de 4 ani poate prezice starea afectivă a unei persoane în funcţie de dorinţa şi convingerea pe care aceasta o are (Ex: Daca John îşi doreşte o carte nouă dar se gândeşte că altceva este în pachetul primit se va simţi trist). O altă stare mentală care a fost intens studiată este simularea. Copii încep să experimenteze jocul simbolic începand cu vârsta de 10-18 luni. Experimentele realizate cu copii verbali tipici au arătat de asemenea că atunci cand pot să răspundă la întrebări ei par să înţeleagă că simularea este diferită de realitate. Apoi, deşi ei se pot juca cu o banană prefăcându-se ca este un telefon, nu au dificultăţi în a recunoaşte funcţiile reale ale ambelor obiecte.

Cuvinte cheie: psihologie, psiholog, psihoterapie, personalitate, studii psihologice