Tulburarea de stress posttraumatic se refera la simptome caracteristice aparute ca urmare a expunerii la un stress extrem, implicand amenintarea de moarte, sau de vatamare serioasa, amenintarea la integritatea fizica, participarea la un eveniment ce implica moartea, vatamarea, sau amenintarea integritatii fizice a altei persoane, instiintarea despre moartea neasteptata, sau violenta, vatamarea serioasa sau amenintarea cu moartea, sau ranirea, experimentata de un membru al familiei, sau de o alta persoana apropiata. Raspunsul persoanei la eveniment implica frica intensa, neajutorare, sau groaza. Simptomele caracteristice care rezulta din expunerea la trauma extrema includ reexperimentarea persistenta a evenimentului traumatic, persistenta evitarii stimulilor asociati cu trauma si scaderea responsabilitatii generale. Tabloul simptomatic este prezent mai mult de o luna, tulburarea producand distress clinic semnificativ si diminuare in aria sociala, ocupationala, sau in alte arii importante de functionare.
Evenimentele traumatice includ, dar nu sunt limitate la: lupte militare, atacul violent personal (atac sexual, fizic, furt), rapirea, luarea ca ostatec, atacurile teroriste, torturarea, incarcerarea ca prizonier de razboi, dezastre naturale sau provocate de oameni, accidente de automobil severe, diagnosticarea unei boli amenintatoare de viata. Evenimentul poate fi reexperimentat in diferite moduri. De obicei, persista amintirea recurenta si suparatoare a evenimentului, sau vise recurente in care evenimentul este retrait. In cazuri rare, persoana experimenteaza stari disociative, care dureaza de la cateva secunde la cateva ore sau zile, in timpul carora componentele evenimentului sunt eliberate si persoana se comporta ca si cum ar trai evenimentul in acele momente. Stimulii asociati cu trauma sunt evitati persistent, in aceasta evitare putand fi inclusa si amnezia unui aspect important al evenimentului traumatic. Responsivitatea diminuata la lumea exterioara, exprimata prin "slabirea psihica" si "anestezia emotionala" incepe, de obicei, curand dupa evenimentul psihotraumatizant. Individul se poate plange de scaderea interesului fata de activitati care ii placeau anterior, sau sa se simta detasat, sau instrainat de alti oameni. Poate avea chiar senzatia de prabusire a viitorului. Apar si simptome persistente de anxietate care nu au fost prezente inainte de trauma (dificultati de adormire, cosmaruri, hipervigilenta, tresaririle exagerate). Uneori se semnaleaza si iritabilitate, crize de furie, dificultati de concentrare si de indeplinire a sarcinilor.
Reactia acuta la stress presupune aparitia anxietatii sau a altor simptome care apar dupa psihotrauma. Atat in timpul experientei, cat si dupa eveniment, exista 3 din urmatoarele simptome: amorteala, absenta raspunsului emotional, tulburari de constienta, depersonalizare, amnezie disociativa. Evenimentul psihotraumatizant este trait in permanenta, iar individul evita orice stimul care i-ar putea aminti de el. Exista anxietate marcata si distress clinic semnificativ care perturba functionalitatea normala a organismului. Tulburarea persista aproximativ 2 zile si dispare in 4 saptamani. Tulburari asociate ar putea fi disperarea, lipsa de speranta. Suportul social, familia, experientele din copilarie, personalitatea premorbida, influenteaza aparitia tulburarilor acute de stress.
