Refuz, “nu vreau” sa mananc! Mi-e scarba! Rezista, am o vointa nemarginita, nu ma supun voua, nu ma plac, imi este foarte bine asa!
Sa fie oare trebuinta, nevoia certa de a-si priva corpul de placere, de satisfactie?
Postul, anorexia pun in evidenta temele de control ale sinelui si ale purificarii. Anorexia nervoasa reprezinta de fapt postul imposibil, este o constrangere in raport cu angoasele, o solutie fara iesire, o ura neincetata fata de posibilitatea de a se ingrasa, de a pierde controlul.
Restrictia anorexica inseamna implicit sau explicit o ruptura, o opozitie, o revolta. Tipica este intoleranta fata de restrictiile alimentare ale altora, mai ales ale celor apropiati, doriinta de a fi singura, cea mai zvelta, de a fi prima in top.
Ne aflam in fata unei adevarate lupte, un proces autoconcentrat proiectat asupra sa, asupra corpului sau. Perioadele de inceput in anorexie inregistreaza reactii critice asupra deprivarii, apar imagerii, scenarii legate de alimentatie dar in timp refuzul devine mai mult sau mai putin un tabiet facil, este asociat cu o stare de bine, de bunastare fizica si intelectuala, cu implinirea idealului estetic.
Stereotipul cultural al silfidei ne atrage atentia asupra presiunii sociale si slabirea anorexicului. Idealul de frumusete feminin poate fi privit mai ales prin “tirania modei” impusa de fetisizarea corpului feminin de catre creatorii de moda care l-au transformat intr-un suport falic al hainelor realizate de ei.
Trupul femeii are inscrisa fecunditatea, puterea, seductia, nicidecum nu il putem asocia “mama” cu falusul ce se unduieste pe un podium, chiar daca regasim acest model in istorie, in Grecia Antica sau in Egipt. Statuia/fresca egipteana sugereaza modelul falic insa operele marilor artisti au ales la un moment dat si forma osoasa nediferentiata a trupului femeii.
Corpul are o semnificatie libidinala deoarece nu-l putem separa de placere dar in acelasi timp nici de sentimentul de vinovatie, suferinta, pudoare.
Astfel se poate vorbi de o religie a trupului, o interferenta intre pulsiunile mortii si pulsiunea libidinala.
Corpul faciliteaza distinctia de putere asupra altuia dar si ambiguitate intre oferta si servitute si astfel se face loc modelului cultural care eticheteaza oscilatiile corpurilor sexuale, adauga semne si il acopera de artificii.
Anorexicul sfideaza normele sociale, respinge obiceiurile, se diferentiaza, este revoltat, marginal. Madiajul il adopta numai pentru a-l goli de puterea atractiva si de a-I conferi prin excesele sale un caracter repulsiv. Corpul este supus interdictiilor, este mutilat pentru a se “confirma moartea dogmelor contestate”.
Cu totii suntem victimele si martorii anomiei gastronomice a civilizatiei moderne!
Lipefobie – frica de ingrasare.
Anorexicii suporta greu de a fi singurii care doresc sa slabeasca si tolereaza si mai greu proximitatea sociala cu bulimicii. Anorexicul se diferentiaza de toxicoman prin modul de a se manifesta, exprimand pasiune, energie, dorinta de a-si realiza idealul corporal. Imaginea anorexicului a devenit un ideal in special pentru manechine. Daca manechinele vorbesc despre anorexie, anorexicii nu vorbesc niciodata despre manechine, respingand ostentativ vestimentatia acestora. Este un defect de identitate care se regaseste la anorexic. Fetita mica supusa exigentelor exterioare nu gaseste alt ideal in adolescenta decat pe acela decat pe acela de a-si converti propriul trup la o slabire extrema. Imperativele categorice ale anorexicilor traduc in acelasi timp si o tulburare de identificare sexuala precum si o problematica conflictuala a identificarilor contra identificarilor.
Cuvinte cheie: psiholog, psihologie practica, psihoterapie, psihoterapeut, tulburare, anorexie, bulimie
