Sarcini
· Anticiparea situaţiilor de mare risc viitoare
· Realizarea unui plan personal, generic de a face faţă.
Obiectivele şedinţei
În ciuda eforturilor pacientului, pot apărea o serie de circumstanţe care duc la situaţii riscante. Acestea ţin de evenimente sau crize majore, negative, stresante, cum ar fi moartea sau îmbolnăvirea unei persoane dragi, să afle că este seropozitiv, să-şi piardă slujba, pierderea unei relaţii importante etc. Cu toate acestea, există şi evenimente pozitive care duc la situaţii riscante, cum ar fi primirea unei mari cantităţi de bani sau începerea unei noi relaţii. Din moment ce acestea se pot întâmpla oricând, atât în timpul, cât şi după tratament, pacienţii sunt încurajaţi să realizeze un plan urgent de a face faţă situaţiilor, la care pot apela în cazul în care astfel de crize apar.
Obiectivele acestei şedinţe sunt:
· Anticiparea situaţiilor de mare risc viitoare.
· Realizarea unui plan personal, generic de a face faţă.
Intervenţii-cheie
Anticiparea situaţiilor de mare risc
Psihoterapeutul trebuie să sublinieze faptul că, deşi este util ca pacienţii să recunoască, să evite şi să facă faţă situaţiilor de mare risc, viaţa este imprevizibilă şi nu toate situaţiile de mare risc pot fi anticipate. Crizele, factorii negativi de stres şi chiar evenimentele pozitive pot fi situaţii de mare risc. Psihoterapeutul trebuie să le ceară pacienţilor să se gândească la trei sau patru factori majori de stres care pot apărea în următoarele luni şi la reacţiile lor. Apoi să anticipeze orice factor care ar putea perturba angajamentul faţă de abstinenţă. Pentru fiecare dintre aceste situaţii, psihoterapeutul şi pacienţii trebuie să realizeze planuri concrete de a face faţă.
Realizarea unui plan de a face faţă
Când pacienţii sunt foarte stresaţi, se pot simţi vulnerabili şi este probabil să revină la strategii de a face faţă vechi şi familiare, în loc să folosească strategiile mai puţin familiare, însă mai sănătoase pe care le-au exersat în timpul şedinţelor. Este importantă realizarea unei strategii generice “foolproof” de a face faţă care poate fi utilă în timpul unei crize majore.
Aceasta cuprinde cel puţin:
- Un set de numere de telefon ale persoanelor pe care se bazează
- Recapitularea consecinţelor negative ale reluării consumului
- Un set de gânduri pozitive care pot fi un substitut al gândurilor despre droguri
- Un set de factori care distrag atenţia
- O listă cu locurile sigure în care pacientul poate scăpa de criză, fără a face faţă tentaţiilor de a consuma.
Tema: anticiparea unor crize şi răspunsuri şi realizarea unui plan de a face faţă oricărei situaţii. Pacienţilor li se aduce aminte că terapia va lua sfârşit şi că va trebui să folosească aceste priceperi pe cont propriu.
Rezolvarea problemelor
Sarcini
- Prezentarea principalelor etape ale rezolvării problemelor
- Exersarea priceperilor de rezolvare a problemelor în cadrul şedinţei
Obiectivele şedinţei
În timp, lista de priceperi de a face faţă şi de a rezolva problemele a multor pacienti s-a micşorat atât de mult, încât drogurile au devenit singurul lor mijloc de a face acest lucru. Mulţi pacienţi nu sunt conştienţi de problemele cu care se confruntă şi le ignoră până devin crize. Mulţi alţii, mai ales cei cu stil cognitiv impulsiv sau cei care nu sunt obişnuiţi să se gândească la consecinţele şi atitudinile alternative, găsesc această temă extrem de utilă. Alţii cred că deţin bune priceperi de rezolvare a problemelor, dar când sunt puşi în faţa unei probleme reactionează impulsiv, făcând foarte importantă punerea în practica a acestei priceperi în cadrul şedinţei.
Obiectivele acestei şedinţe sunt:
- Prezentarea sau recapitularea principalelor etape ale rezolvării problemelor
- Exersarea priceperilor de rezolvare a problemelor în cadrul şedinţei
Intervenţii-cheie
Prezentarea principalelor etape
Psihoterapeutul trebuie să arate în mod clar că toti avem probleme din când în când şi că majoritatea pot fi abordate eficient. De asemenea, chiar dacă problemele te fac să te simţi speriat, rezolvare acestora cere timp şi concentrare, iar prima soluţie, impulsivă, nu este neapărat cea mai bună. Psihoterapeutul trebuie saă recapituleze principalele etape în rezolvarea problemelor după cum sunt prezentate pe scurt în cele ce urmează :
· Recunoaşterea problemei (“E vreo problemă?”) - Recunoaşterea problemelor poate avea drept cauze: preocuparea, furia, depresia; propriile probleme să fie semnalate de alţii; grijile; să simtă că întotdeauna trece printr-o criză.
· Identificarea şi specificarea problemelor (“Care este problema?”) - Problemele concrete şi bine definite sunt rezolvate mai uşor decât cele care sunt globale sau vagi. Pentru problemele mari care par copleşitoare este importantă împărţirea lor în etape mici, mai uşor de manevrat.
· Luarea în considerare a mai multor modalităţi de rezolvare a problemelor (“Ce pot face pentru a rezolva problema?”) - O modalitate eficientă de abordare este brainstorming-ul. La început este mai importantă cantitatea decât calitatea. Notarea acestor idei este utilă în cazul pacienţilor care pot dori să se mai uite pe listă şi în viitor.
· Alegerea celei mai promiţătoare abordări (“Ce se va întâmpla dacă...?”) - Această etapă presupune gândirea în perspectivă şi presupune recapitularea fiecărei abordări, luând în considerare atât consecinţele pozitive, cât şi pe cele negative ale fiecărei soluţii. În cadrul acestei etape se pot aduna informaţii şi se poate evalua dacă unele soluţii sunt bune sau nu.
· Evaluarea eficienţei abordării alese (“Ce s-a întâmplat când am...?”) – psihoterapeutul poate avea nevoie să sublinieze faptul că o problemă pare uşor de rezolvat, pe când altele par greu de rezolvat. Unele etape pot fi repetate de cinci sau de mai multe ori până când este rezolvată o problemă complexă. Pacienţii impulsivi trebuie să-şi noteze problema şi abordarea aleasă, pentru ca ei să nu uite etapele care trebuie urmate în momentul punerii în practică.
Exersarea priceperilor de a rezolva problemele
Psihoterapeutul trebuie să le ceară pacienţilor să identifice două probleme recente, una care este strâns legată de consumul de drog şi una care este mai puţin legată de consum şi să le aplice amândurora etapele rezolvării. Psihoterapeutul îi poate ajuta pe pacienţi, pentru ca aceştia să nu se grăbească, deoarece unii vor avea dificultăţi în recunoaşterea problemelor actuale. Alţii vor alege o soluţie foarte repede, din moment ce le lipseşte practica în brainstorming şi în luarea în considerare a soluţiilor alternative.
Tema: să exerseze priceperile de rezolvare a problemelor în afara şedinţelor, folosind o hârtie de aducere aminte pentru rezolvarea problemelor. Pacienţilor li se reaminteşte că terapia se va sfârţi în curând şi că va trebui să folosească pe cont propriu aceste priceperi.
Administrarea cazului
Sarcini
· Revederea şi aplicarea priceperilor de rezolvare la probleme psihosociale care reprezintă o barieră pentru terapie
· Realizarea unui plan concret de abordare a problemelor psihosociale
· Monitorizarea şi sprijinirea pacienţilor în eforturile de a duce planul la bun sfârşit.
Obiectivele şedinţei
Majoritatea pacienţilor se vor prezenta la terapie cu o serie de alte probleme psihosociale care se adaugă la consumul de droguri. Majoritatea problemelor sunt evaluate şi abordate cel mai bine după ce pacientul a atins abstinenţa stabilă, dar alte probleme reprezintă bariere iîn calea tratamentului şi împiedică eforturile pacientului de a deveni abstinent. De aceea este nevoie de o “administrare a cazului” modificată. În această abordare psihoterapeutul nu este avocatul pacienţilor în afara şedinţelor. Psihoterapeutul foloseşte mai degrabă strategiile de rezolvare a problemelor în cadrul şedinţelor de tratament pentru a-i ajuta pe pacienţi să stabilească contacte. Intenţia este să realizeze o eficienţă proprie a pacientului, pentru ca acesta să recunoască şi să facă faţă problemelor simultane.
Obiectivele acestei şedinţe sunt:
· Revederea şi aplicarea priceperilor de rezolvare la probleme psihosociale care reprezintă o barieră pentru terapie
· Realizarea unui plan concret de abordare a problemelor psihosociale
· Monitorizarea şi sprijinirea pacienţilor în eforturile de a duce planul la bun sfârşit.
Intervenţii-cheie
Identificarea problemelor
Psihoterapeutul trebuie să fi identificat de la începutul terapiei problemele care pot reprezenta o problemă pentru abstinenţă.
Stabilirea obiectivelor
Psihoterapeutul şi pacienţii trebuie să identifice şi să stabilească priorităţile în cazul celor trei sau patru probleme majore asupra cărora se vor concentra în timpul terapiei şi să numească obiectivele adecvate fiecăreia. Dacă e nevoie, psihoterapeutul trebuie să revadă etapele rezolvării problemelor, din moment ce acest model este folosit în abordarea problemelor-ţintă.
Identificarea resurselor
După ce au fost stabilite obiectivele, psihoterapeutul şi pacienţii folosesc brainstorming-ul pentru a găsi soluţii şi resurse necesare în rezolvarea fiecăreia dintre problemele-ţintă.
Specificarea planului
În momentul în care problemele au fost identificate şi obiectivele au fost stabilite, psihoterapeutul şi pacienţii trec la planul de sprijin, care este pur şi simplu o strategie de atingere a obiectivelor. Planul de sprijin cuprinde, pentru fiecare obiectiv, specificarea cine şi ce persoană/instituţie trebuie contactată, unde va avea loc contactul, ce servicii sau suport se cere şi rezultatul contactului. Planul serveşte ca forţă de organizare în eforturile pacientului pentru obţinerea serviciilor de care are nevoie. El va mai oferi de asemenea o listă a succeselor şi eforturilor în acest domeniu, care îi vor spori pacientului eficienţa.
Monitorizarea progresului
Deşi pacienţii sunt responsabili de urmarea planului de sprijin şi de obţinerea serviciilor necesare, este esenţial ca psihoterapeutul să monitorizeze atent eforturile pacienţilor. Aceasta trebuie să aibă loc în fiecare şedinţă ulterioară; de aceea, psihoterapeutul trebuie să petreacă un timp în prima parte a următoarei şedinţe pentru monitorizarea succeselor pacienţilor în punerea în practică a planurilor lor. De asemenea, o parte de la sfârşitul şedinţei poate fi acordată revizuirii etapelor punerii în practică săptămâna următoare a planului de sprijin. Psihoterapeutul trebuie să laude eforturile reale şi entuziaste ale pacientilor. Chiar şi paşii mici trebuie lăudaţi şi văzuţi ca unii semnificativi. Psihoterapeutul trebuie să arate încrederea în capacităţile pacientilor de a duce planurile la bun sfârşit şi de a obţine serviciile dorite. În această abordare bazată pe forţă, psihoterapeutul presupune că pacienţii au resursele şi
priceperile necesare pentru a obţine serviciile dorite, atât în cadrul terapiei, cât şi după terminarea acestuia.
Tema: planul de sprijin şi relatarea succeselor şi problemelor întâmpinate de pacienţi în realizarea planului. Pacienţilor li se aminteşte că terapia se va sfârşi în curând şi că va trebui să pună în aplicare singuri aceste priceperi.
